Rusia îl plînge pe Soljeniţîn

august 5, 2008 Categoria: Stiri

Scriitorul rus Aleksandr Soljeniţîn, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, în vîrstă de 89 de ani, o figură importantă a disidenţei în URSS şi autor a numeroase romane monumentale despre lagărele sovietice, cum ar fi „Arhipelagul Gulagului”, a decedat, în noaptea de duminică spre luni, la domiciliul său din Moscova. A stat 20 de ani în exil, revenind în ţara natală în momentul destrămării URSS. L-a apreciat şi susţinut pe Vladimir Putin, ministru şi mai apoi preşedinte, acesta din urmă conferindu-i, în 2007, Premiul de Stat, celui care şi-a „dedicat viaţa patriei”. Printre cei care l-au omagiat pe scriitorul rus se numără foştii preşedinţi ruşi Mihail Gorbaciov şi Vladimir Putin, precum şi şeful statului francez, Nicolas Sarkozy. Scriitorul va fi înmormîntat mîine la locul de veci ales încă din timpul vieţii, în cimitirul Donskoi din Moscova.

Aleksandr Soljeniţîn a decedat „ca urmare a unei insuficienţe cardiace acute” duminică, la ora locală 23.45, a anunţat agenţia Itar-Tass, care îl citează pe fiul scriitorului. Bolnav de mai mulţi ani, Soljeniţîn nu apărea decît rar în public, ultimele imagini televizate înfăţişîndu-l în scaun rulant, în timpul primirii de oaspeţi la casa sa din Troiţe-Likovo, la nord-est de Moscova.

Scriitorul a dezvăluit lumii realitatea din sistemul concentraţionar sovietic în lucările sale „O zi din viaţa lui Ivan Denisovici”, „Primul cerc” şi „Arhipelagul Gulag”. „La sfîrşitul vieţii mele, pot spera că materialul istoric pe care l-am colectat va intra în conştiinţele şi memoria compatrioţilor mei”, declara el în 2007, după ce preşedintele Vladimir Putin i-a acordat prestigiosul Premiu de Stat rus.

Născut la 11 decembrie 1918, la Kislovodsk, localitate din Caucaz, Soljeniţîn aderă la idealurile revoluţionare ale regimului care se năştea în acei ani şi studiază matematica.

Artilerist în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, este arestat în 1945 şi condamnat la opt ani de închisoare, pentru că a criticat competenţele de comandant militar ale lui Stalin într-o scrisoare trimisă unui prieten.

Eliberat în 1953, el publică în 1962 povestea unui deţinut din Gulagul sovietic, „O zi din viaţa lui Ivan Denisovici”, după ce a primit aprobarea noului lider de la Moscova, Nikita Hruşciov.

Alte lucrări ale lui Soljeniţîn, „Pavilionul Canceroşilor” şi „Primul Cerc” sunt tipărite clandestin, iar în străinătate cunoaşte un mare succes.

Scriitorul disident revine în Rusia după 20 de ani de exil

A primit Premiul Nobel pentru Literatură în 1970, dar în 1974 autorităţile de la Moscova i-au retras cetăţenia rusă, expulzîndu-l din URSS. A locuit apoi în Germania, Elveţia şi Statele Unite, înainte de a reveni în Rusia în 1994, după destrămarea Uniunii Sovietice.

După întoarcerea în ţara natală, a criticat Occidentul şi evoluţia Rusiei post-sovietice, făcînd apel la reîntoarcerea la valorile morale tradiţionale. El a apreciat însă rolul lui Vladimir Putin, un partizan al restabilirii puterii şi mîndriei Rusiei, preşedinte în perioada 2000-2008 şi devenit premier între timp, în pofida trecutului său de ofiţer KGB. „Putin a primit drept moştenire o ţară jefuită şi îngenuncheată, cu o majoritate a populaţiei demoralizată şi în mizerie. Iar el a început reconstrucţia sa (…) pas cu pas, încet. Aceste eforturi nu au fost remarcate şi apreciate imediat”, a precizat Soljeniţîn într-un album publicat în aprilie şi dedicat preşedintelui.

În 2006, Soljeniţîn a acuzat NATO că pregăteşte „încercuirea totală a Rusiei şi pierderea suveranităţii sale”. Putin, care l-a vizitat la 12 iunie 2007 pentru a-i conferi Premiul de Stat, l-a elogiat atunci pe cel care şi-a „dedicat viaţa patriei”. „Milioane de oameni din lume asociază numele şi operele lui Aleksandr Isaevici Soljeniţîn cu soarta Rusiei însăşi”, a declarat atunci Putin.

Omagiile preşedinţilor

Noul preşedinte rus, Dmitri Medvedev, a exprimat condoleanţe familiei scriitorului, a anunţat purtătoarea sa de cuvînt, Natalia Timakova.

Preşedintele francez Nicolas Sarkozy a adus, ieri, un omagiu lui Aleksandr Soljeniţîn, „una din cele mai mari conştiinţe ale Rusiei din secolul XX”. „Intransigenţa sa, idealul său şi viaţa sa lungă şi frămîntată fac din Aleksandr Soljeniţîn o figură fabuloasă, moştenitoare a lui Dostoievski. El aparţine panteonului literaturii mondiale. Aduc un omagiu memoriei sale”, a scris Sarkozy.

Fostul lider sovietic Mihail Gorbaciov a adus un omagiu scriitorului Aleksandr Soljeniţîn, numindu-l „omul cu destin unic”, care a avut curajul să denunţe caracterul inuman al regimului stalinist. „Aleksandr Soljeniţîn a traversat încercări dificile, la fel ca milioane de cetăţeni ai ţării”, a declarat părintele perestroicii, citat de Interfax. „A fost unul din primii care au ridicat vocea împotriva regimului stalinist în apărarea oamenilor”, a adăugat el. „Rusia ar trebui să-i mulţumească lui Aleksandr Soljeniţîn pentru contribuţia sa la libertatea şi la dezvoltarea democraţiei în ţara noastră”, a mai declarat Mihail Gorbaciov.

Şi-a ales singur locul de odihnă veşnică

Trupul neînsufleţit al scriitorului rus Aleksandr Soljeniţîn va fi expus astăzi în clădirea Academiei de Ştiinţe din Moscova, pentru o ceremonie de adio, înaintea funeraliilor de mîine, a anunţat Fundaţia Soljeniţîn, potrivit agenţiei Interfax. Ceremonia se va începe la ora locală 11:00 şi va dura întreaga zi, a precizat un purtător de cuvînt al Fundaţiei. Aleksandr Soljeniţîn va fi înhumat mîine, în cimitirul Donskoi din Moscova. Potrivit lui Nikolai Balaşov, reprezentant al Patriarhiei Moscovei, „Aleksandr Soljeniţîn a ales el însuşi acest loc de veci din timpul vieţii”. Răspunzînd solicitării scriitorului, „în urmă cu cinci ani, patriarhul Aleksii al II-lea al Moscovei şi al întregii Rusii i-a rezervat un loc în cimitirul mănăstirii Donskoi”, a precizat reprezentantul Patriarhiei.

/ziarullumina.ro/

---

Recviem Pentru Aleksandr Soljenitîn

Astăzi, la Mînăstirea Donskoi din Moscova, unde-şi alesese singur locul de îngropăciune, are loc, în prezenţa Patriarhului Aleksei II, a fostului preşedinte Vladimir Putin şi a actualului preşedinte Dmitri Medvedev, ceremonia de înmormîntare a lui Aleksandr Soljeniţîn, primul şi cel mai mare deconspirator public al stalinismului şi al comunismului în genere, plecat spre odihna cu drepţii în noaptea de 3 august (ora locală 23.45), la vîrsta de aproape 90 de ani (n. 11 decembrie 1918), în urma unui stop cardiac.
Matematician de profesie, crezuse în prima tinereţe, ca mai toată generaţia sa, în sinceritatea şi necesitatea istorică a idealurilor comuniste, iar în al doilea război mondial luptase ca artilerist în apărarea patriei sovietice. Îndrăznind însă să pună la îndoială într-o scrisoare particulară din 1945 priceperea militară a lui Stalin, este arestat şi condamnat la 8 ani de detenţie politică în închisorile bolşevice, pentru ca din 1953 (anul morţii lui Stalin) să i se impună pentru mai mulţi ani domiciliul obligatoriu în stepele asiatice ale imperiului roşu, astfel că ajunge să cunoască în amănunt şi pe propria piele universul concentraţionar, întreaga demagogie teoretică şi întreaga monstruozitate practică a regimului. Spre sfîrşitul lui 1962, pe fondul parşivului „reglaj” intern antistalinist promovat de Nikita Hruşciov, ajunge să-şi vadă publicată, în revista literară Novîi Mir, prima deconspirare făţişă a realităţilor Gulagului: O zi din viaţa lui Ivan Denisovici (tradusă rapid în numeroase limbi, inclusiv în inte-riorul „lagărului socialist”, dar nu şi în Romînia). De altfel, Soljeniţîn este cel care avea să impună pe plan internaţional termenul de „gulag” („GULAG”: abreviere de la Glavnoe Upravlenie Lagherei „“ „Direcţia Principală a Lagărelor”), mai ales prin monumentala sa analiză mărturisitoare intitulată Arhipelagul Gulag (Paris, 1973; în romîneşte: Aleksandr Soljeniţîn, Arhipelagul Gulag: 1918-1956. Încercare de investigaţie literară, traducere de N. Iliescu şi I. Covaci, postfeţe de Al. Paleologu şi I. V. Şerban, 3 vols., Editura Univers, Bucureşti, 1997-98). Tot în străinătate îi apăruseră integral (fără acordul său), în 1968, Pavilionul canceroşilor şi În cercul întîi (aluzie la primul cerc al Infernului din Divina Comedie), iar în 1970 i se decernase Premiul Nobel pentru Literatură (la propunerea lui François Mauriac).

În februarie 1974, lungul şir de prigoniri suferite de Soljeniţîn în U.R.S.S. culminează cu arestarea şi închiderea sa la Lefortovo, apoi cu ridicarea cetăţeniei sovietice şi condamnarea la expulzare. Sur-ghiunitul hălăduieşte prin Europa de Vest şi prin America (unde zăboveşte timp mai îndelungat), ţine conferinţe incendiare, iar cu timpul devine şi acolo tot mai incomod, mai ales după ce în 1978 avertizează Occidentul asupra falsului său umanism consumist şi dispreţuitor faţă de alte arii culturale. Din 1992, cînd participă la întîlnirea „reacţionară” de la Vendée (unde s-au comemorat victimele masacrelor antiregaliste din vremea Revoluţiei franceze) şi are un discurs fulminant (denunţînd „primul mare genocid teoretizat şi instrumentat ca atare în istoria lumii moderne”), devine aproape persona non grata, ulterior punîndu-i-se în cîrcă şi un anume „antisemitism” (cam cum s-a întîmplat şi la noi, pe scară mai redusă, cu „necuminţitul” Paul Goma). Occidentul sfîrşeşte prin a vedea în el „un conservator ortodox şi slavofil, critic la adresa societăţii de consum”…
În 1990, Arhipelagul Gulag apare pentru prima oară integral şi în U.R.S.S., iar preşedintele de atunci, Mihail Gorbaciov, îi ridică prin decret prezidenţial autorului acuzaţia de trădare şi îi redă cetăţenia sovietică. Anul întoarcerii definitive a lui Soljeniţîn acasă, 1994, coincide cu apariţia micului volum Chestiunea rusă la sfîrşit de secol XX, apărut repede şi în limba romînă (Editura Anastasia, Bucureşti, 1995, în traducerea lui Boris Buzilă şi cu o memorabilă postfaţă a regretatului Al. Paleologu). Poziţia sa devine tot mai mult una tradiţionalist-ortodoxă, cu nuanţe care scapă îndeobşte percepţiei rău-voitoare. Lucrează tot mai intens şi-şi publică în continuare romanul-fluviu Roata roşie (intitulat iniţial R 17), despre Război şi Revoluţie, proiect demarat încă din 1964. În 2001-2002 scoate „“ atrăgîndu-şi noi ostilităţi şi radicalizîndu-le pe cele mai vechi „“ documentarul istoric Două secole împreună, apărut aproape imediat şi în franceză (Deux siècles ensemble, Ed. Fayard, Paris, 2003), unde declară că vrea să înlesnească „înţelegerea reciprocă” dintre evrei şi ruşi, dar din care reiese puternica implicare a evreilor în pregătirea şi instaurarea comunismului (în romîneşte: Aleksandr Soljeniţîn, Două secole împreună. Vol. I. Evreii şi ruşii înainte de Revoluţie: 1795-1917; Vol. II. Evreii şi ruşii în epoca sovietică: 1917-1972, traducere de Vasile Savin şi Darclée Tomescu-Berdon, Editura Univers, Bucu-reşti, 2004).
Preşedintele Putin, mai mult sau mai puţin sincer, are abilitatea de a şi-l apropia ca sfetnic şi în 2007 îi acordă Premiul de Stat, ca unuia ce „şi-a dedicat viaţa patriei” şi al cărui nume este curent asociat pe mapamond „cu soarta Rusiei înseşi”. În ultimii ani, retras în casa sa dintr-o pădure vecină Moscovei, scriitorul se deplasa într-un scaun cu rotile şi rareori îşi mai asuma apariţii publice. Chiar în Rusia, tot mai critic şi mai nemîngîiat de neaşezarea ei în noul context istoric, intrase într-un con de umbră, iar în afara Rusiei era dacă nu uitat, în orice caz tot mai puţin înţeles şi agreat, ba chiar socotit un adversar ireductibil al noilor ideologii dominante. Cazul lui Soljeniţîn arată cît de străin poate să fie deja un om al secolului XX în pragul secolului XXI…
Dumnezeu să-l odihnească în ceata drepţilor, iar pe noi să ne în-vrednicească de crucea neuitării lui.

Răzvan CODRESCU