Manastirea Veverita este o asezare monastica recenta, situata la marginea satului cu acelasi nume.
Din datele disponibile putem spune ca manastirea a fost intemeiata pe la 1922-1924, avand o gospodarie mare si o biserica frumoasa, hramul careia nu se cunoaste.
Pe timpul sovieticilor, in 1948, manastirea Veverita a devenit temporar schitul manastirii Capriana, iar in 1952 a fost inchisa definitiv. Unii calugari au fost intemnitati, ceilalti s-au refugiat, si doar doi calugari, Tarasie si Antonie, care locuiau in satul Veverita, care nu au acceptat sa plece, au fost ucisi de comunisti dupa 1960.
Cladirile manastirii au fost distruse de reprezentantii gospodariei agricole din localitate. Biserica a fost folosita ca depozit, iar mai tarziu a fost prefacuta in grajd. In 1985 biserica a fost incendiata.
Manastirea a fost reinfiintata in 1993. In august 1994, mai la deal de biserica ruinata, s-a pus fundatia bisericii de iarna cu hramul Maica Domnului Tuturor Sfintilor, staretiei si chiliilor pentru monahi.
Aceste constructii au un plan deosebit: aripa dreapta, unde se afla biserica de iarna, este realizata in stil rusesc, iar cea stanga in stil gotic. Deasupra tindei, care imparte cladirea in doua, se inalta o clopotnita in stil gotic, masurand 35 m. Forma interioara a bisericii de iarna este dreptunghiulara, fara delimitari intre pronaos si naos. Altarul este despartit de naos prin iconostasul simplu. Tavanul bisericii este drept, iar peretii sunt impodobiti cu diferite icoane. Pe acoperis, deasupra naosului, se inalta trei turle.
Povesteste un pelerin: Lacrimile Maicii Domnului la Manastirea de la Veverita
Lasam in urma gara Bahmut si imi indreptam pasii spre manastirea din deal. Vreo trei km am parcurs pe drumul pietruit. Inima batea… pentru prima data aveam sa merg la Manastirea „Maica Domnului Tuturor Scarbitilor” de la Veverita, raionul Ungheni.
Un tablou trist apare de cum intri pe poarta, ochii ti se indreapta spre ruinele unei biserici vechi. Privirea, insa, se lumineaza de cum zaresti cladirea noua a manastirii. Iti dai seama ca in fata ai istoria mutilata a acestui loc. Aflu de la staretul manastirii – Matei, ca deocamdata nu exista date precise despre anul infiintarii manastirii. Se presupune ca ar fi fost intemeiata prin 1922 – 1924, avand o gospodarie mare si o biserica frumoasa, cu hramul Sfintilor Imparati Constantin si Elena. Pe timpul sovieticilor, in 1948, manastirea de la Veverita a devenit temporar schitul manastirii Capriana, iar peste patru ani a fost inchisa definitiv. Toate cartile si icoanele au fost distruse, insa, se spune ca pentru a fi salvate mai multe cruci au fost ingropate in padure. In acei ani, unii calugari au fost intemnitati, altii s-au refugiat. Acum mai bine de patru decenii, doi calugari au avut cel mai mult de suferit din cauza ca nu au dorit sa se lepede de Hristos. Parintele Anatolie a fost impuscat, iar parintele Tarasie – dus intr-o directie necunoscuta.
Pe teritoriul manastirii a fost tabara de odihna, biserica fiind transformata in sala de dansuri si concerte. Ea a mai fost folosita drept depozit, iar mai tarziu prefacuta in grajd. In anul 1985, niste insi, fiind in stare de ebrietate, au aprins focul in podul bisericii, lacasul fiind cuprins de flacari. …La 3 octombrie 1993 a fost reinfiintata manastirea, iar in august 1994 a fost pusa temelia unei noi constructii - biserica de iarna, cu hramul „Maica Domnului Tuturor Scarbitilor”. De atunci si pana in prezent, doar datorita mirenilor si clerului de la manastire, a putut fi inaltat noul locas. Nu se stie daca vechea biserica va fi restaurata, urmeaza sa-si spuna cuvantul specialistii.
Staretul Matei zice ca a schimbat hramul manastirii pentru ca atunci cand a venit la Veverita a observat ca mereu este inconjurat de oameni saraci, bolnavi si tristi. In biserica de iarna zaresc icoana Maicii Domnului Tuturor Scarbitilor. In fiecare an, la 7 noiembrie, sfantul lacas isi sarbatoreste hramul. Sute de enoriasi vin de prin toata Basarabia sa se inchine si sa inalte rugaciuni. Crestinii spun ca icoana aduce sanatate, liniste sufleteasca si pace in familie, inapoiaza pagubasilor obiectul furat, exorcizeaza puterea necuratului etc. Staretul Matei crede ca printr-o minune a lui Dumnezeu, pe chipul de pe icoana facatoare de minuni a mai aparut o lacrima alaturi de cele pictate de iconari. Parintele indeamna intotdeauna oamenii sa aprinda flacara credintei in suflete, sa spere si sa nutreasca in ajutorul lui Dumnezeu.
Pe o fereastra a bisericii de iarna zaresc o icoana imensa, mancata de carii, de-abia mai deslusesti chipul Sfantului Nicolae. Sunt curios sa aflu istoria acesteia, dar nu este stiuta. Cica a fost pastrata in pod de niste batrani si a fost adusa la manastire de nepotii lor de la Veverita. Il intreb pe staret cum e lumea de la Veverita. Schiteaza un zambet si-mi spune ca sunt oameni dintr-o bucata si nu uita sa treaca pe la sfantul lacas. „Satul e mic, daca sunt vreo 50 de case, putini oameni, foarte uniti si la bine si la greu, plini de credinta si speranta”, conchide parintele.
…Paraseam manastirea de la Veverita cu gandul ca e atat de simpla incat drumul dintre cer si rugaciune e mult mai scurt. E tulburator sa vezi cum plange o icoana, e strigator sa vezi cum sta in ruine o biserica, e inaltator sa auzi cum bat clopotele manastirii de la geana codrului…
Dinu RUSU
