Manastirea „Sfantul Gheorghe” de la Suruceni
Din Suruceni si pana la manastirea „Sfantul Gheorghe” e cale pe jos de aproape jumatate de ora, timp in care reusesti sa respiri din plin aer curat si sa admiri frumusetea peisajelor din imprejurimi. Sunt incantatoare mai ales locurile in care isi are asezare manastirea. Aceasta se intinde pe un povarnis al dealului din preajma, chiar la poalele padurii. De departe se vad bine, stralucind in razele soarelui, turlele bisericii din mijlocul asezamantului monahal. Cu cat te apropii tot mai mult, vezi contururile clare ale impunatoarei cruci din lemn de o parte a drumului, iar de partea cealalta - panoul cu inscriptia respectiva, ce marcheaza hotarul de unde incepe teritoriul manastirii.
Chiar la intrarea pe teritoriul acesteia, se afla seminarul teologic de fete Regina Maria, o institutie de invatamant fondata de cativa ani, in care isi fac studiile viitoare invatatoare de religie pentru clasele primare din scoli, dascalite si cantarete in coruri bisericesti.
Cu binecuvantarea maicii stareta Epistemia, ascultatoarea Daniela, absolventa de curand a seminarului si care a ramas sa-si duca mai departe viata printre maicile manastirii, continuandu-si intre timp studiile fara frecventa la Academia Teologica, s-a oferit in calitate de ghid sa ne arate localurile si sa ne povesteasca din istoria acestui asezamant.
Ctitori si stareti din trecut
- La inceput, povesteste maica Daniela, aici a fost un schit de barbati, intemeiat in anul 1785 de primul staret Iosif, ajutat de boierul Casian Suruceanu si fiii sai, Ioan si Teodor. Acestia au daruit manastirii pentru inceput 40 ha de pamant, unde s-a construit biserica de vara cu hramul „Sf. Gheorghe” si, mai apoi, o casa pentru staretie, in care se afla si biserica de iarna cu hramul „Sf. Ierarh Nicolae”. Mai tarziu, fiii boierului Suruceanu, iar dupa ei si rudele lor au daruit mai multe pamanturi, in prima jumatate a sec. XIX mosiile manastirii ajungand la circa 600 desetine. Incoace se retrageau oamenii care ravneau sa se inchine cu mai multa osardie lui Dumnezeu si spre a-si trai zilele in linistea sfantului locas, in rugaciuni si in cantecele armonioase de strana. In afara de aceasta, calugarii manastirii ingrijeau vii, cresteau grane si zarzavaturi, intretineau vite, oi, porci, aveau prisaci, mori, ateliere, profesand diferite mestesuguri. Dupa ieromonahul Iosif (1785-1794), la conducerea manastirii s-au randuit mai multi stareti, care s-au ingrijit de viata spirituala a obstei monahale, precum si de dezvoltarea gospodariei, au renovat cladirile si, totodata, au cultivat in sufletele oamenilor din partile locului credinta in Dumnezeu. Printre staretii care au dus faima asezamantului monahal de aici a fost si arhimandritul Dionisie Erhan, una dintre cele mai cunoscute personalitati, care in 1918, la evenimentul Unirii Basarabiei cu Romania, a facut parte din Sfatul Tarii.
„El a venit la manastire la varsta de treisprezece ani si, fiind copil inca, aici a invatat totul, spune maica Daniela. La inceput a fost economul, apoi staretul manastirii. A administrat manastirea timp de 35 de ani. Desi n-a absolvit vreo scoala, era un om foarte cult. In perioada cat sfintia sa a fost staret, s-au construit chiliile pentru calugari, beciul de piatra, care este si in prezent, precum si o scoala, unde invatau carte atat copiii, cat si cei maturi. Din 1918 Dionisie Erhan a activat mai multi ani si in calitate de vicar al Arhiepiscopiei Chisinaului, dupa care a fost numit Episcop al Ismailului si apoi Episcop al Argesului. Fiind deja batran, a rugat sa fie adus la manastirea din Suruceni, ca atunci, cand va deceda, sa fie inmormantat la locul de nastere duhovnicesc. S-a intamplat ca a decedat la Chisinau, de unde a fost adus pe jos cu alai si a fost inmormantat intr-un cavou sub biserica de vara a manastirii”.
Coboram treptele scaritei de la intrarea ce da spre cavou. Sub biserica de vara sunt mai multe cavouri cu sicriele staretilor de la intemeierea manastirii si pana in prezent, insa accesul a fost lasat doar in aceasta parte. Pe un perete lateral, rudele episcopului au pus o lespede de piatra in care sunt incrustate urmatoarele cuvinte: „Episcopul Dionisie Erhan (1868-1943), Vicar al Arhiepiscopiei Chisinaului (1918-1932), Episcop al Ismailului (1932-1940), Episcop al Argesului (1940-1941), Razas din Bardarul Lapusnei, Luminatu-s-a singur prin invatatura cartii si fost-a cuvios calugar din pruncie.
Staret aici indelunga vreme (1908-1934), Viteaz in Legea crestina Stramoseasca, Nesovaielnic in dragostea de Neam. Cald sprijinitor al tinerilor spre lumina cartii. Pilda de pastor duhovnicesc – cu grai frumos, cu ravna sfanta... pana la moarte. Dormi in pace iubite parinte, frate si unchi”. In acelasi cavou, alaturi de sicriul Episcopului Dionisie Erhan, se afla sicriul inca a unui fost staret, insa, din pacate, nu i se cunoaste numele. La acea ora a zilei, in biserica de vara domnea o liniste profunda.
Vocea maicii Daniela rostea incet cuvintele, cu o grija speciala pentru cele ce povestea despre icoanele sfintilor ce impodobesc locasul. In trecut, acesta a avut in posesie foarte multe obiecte de cult, care i-au fost daruite, in special icoane de la Ierusalim. In 1959, cand manastirea de barbati a fost inchisa, acele icoane, precum si cartile bibliotecii, au fost duse o parte la un muzeu din Chisinau, iar alta transmisa manastirii de la Chitcani. Doar patru dintre ele – icoana Mantuitorului si cea a Maicii Domnului, care se afla acum in biserica de vara, precum si Adormirea Maicii Domnului si Intalnirea Sfintei Marii cu Sfanta Elizaveta, mama Sfantului Ion Botezatorul, ambele prelucrate in margele si care in prezent se gasesc in biserica de iarna, au fost luate atunci de ultimul staret, arhimandritul Iosif Gargalac, care le-a pastrat cu grija, iar in 1992, cand s-a redeschis manastirea, aceste icoane au fost inapoiate. Alte obiecte din averea de odinioara a manastirii n-au fost intoarse pana in prezent.
O pagina rusinoasa
Ca si oricare alt locas sfant basarabean, asezamantul monahal de la Suruceni a fost supus in perioada sovietica unor grele incercari, fiindu-i pusa sub semnul intrebarii insasi existenta. Din 1959 si pana la inceputul anilor nouazeci el a „gazduit” un spital de narcologie, cu regim inchis, pazit de militie.
Calugarii manastirii au fost izgoniti cu forta de catre „activistii din raion” ca sa paraseasca localul sfant. Biserica de vara, un adevarat monument de arhitectura, a fost transformata in club, biserica de iarna servea ca spital, altarul fiind sala de operatii. In scurt timp incaperile fostei manastiri devenisera de nerecunoscut, fiind pangarite, distruse. A fost nimicit pana si cimitirul de aici, din care ramasera doar cateva cruci. Clopotele bisericii fusesera date jos. Cel care se incumetase sa faca acest lucru, un tractorist din sat, se spune ca a decedat chiar a doua zi.
Oamenii mai varstnici din partea locului isi amintesc si azi cu durere de acea perioada dramatica, care le-a amarat mult sufletele. Inainte vreme, de sarbatori aici se aduna multa lume de prin satele vecine si nu numai, pentru a asculta slujbele inaltatoare. Clopotele, trase de iscusitii clopotari, rasunau de doua ori pe zi, fiind auzite tocmai la Chisinau.
Oamenii veneau la manastire nu numai pentru iertarea pacatelor, dar si cu speranta de a se izbavi de anumite boli. Cele intamplate, insa, dupa 1959 a constituit o pagina rusinoasa, ce se refera nu numai la manastirea de la Suruceni, ci si la soarta de atunci a majoritatii locasurilor sfinte ale neamului nostru.
Un sfant roman protector
Nimeni nu credea ca va mai fi salvat si refacut acest asezamant monahal. Dar iata ca la 1992 el a fost redeschis, ca manastire de calugarite. Prin straduintele maicii stareta Taisia (in lume – Tamara Ojog), iar dupa aceasta ale maicii stareta Epistemia (in lume – Elena Goncearenco), care conduce in prezent manastirea, precum si cu ajutorul nemijlocit al multor binefacatori a fost restaurata si impodobita cu noi obiecte de cult biserica de vara, s-au ingrijit si vechile incaperi, s-a inceput constructia unui bloc separat pentru chilii, care astazi este in finisare.
In anul 2000 de la nasterea Mantuitorului Isus Hristos, cu aceasta ocazie au fost daruite manastirii o parte din moastele sfantului parinte Antipa Antonitul, cu o icoana pe care este reprezentat chipul sau. Precum povesteste maica Daniela, acest sfant, de nationalitate roman, s-a nascut in anul 1816 in satul Calapodesti din judetul Tecuci. Tatal sau, Gheorghie, a fost diacon in sat, iar maica sa, Ecaterina, a mers mai tarziu la manastire si a fost schivnicita cu numele Elizaveta.
In general, el a avut o viata foarte interesanta. Se spune ca de mic copil, cand mergea cu tatal sau la padure, se juca cu serpii veninosi si lui nu-i daunau. Tatal se mira de acest lucru. Cand a mers la scoala, nu putea nicidecum sa invete a citi. De aceea, adeseori, era trimis de invatator acasa, mai bine sa-si ajute parintii. Stiind sa se roage, ceea ce invatase bine de la parintii sai, cuviosul copil statea deseori in genunchi si se ruga n'atre Maica Domnului sa-l invete a citi. Isi zicea in sine lui ca, daca are sa-l invete a citi, atunci toata viata are sa si-o inchine lui Dumnezeu, citind carti duhovnicesti.
La varsta de 20 de ani, el simte o chemare si merge sa se faca calugar. Mai intai, la o manastire din tara, unde face ascultare timp de sase ani, iar dupa aceasta, cu binecuvantarea duhovnicului sau Dositei, merge la muntele Athos, in Grecia. Acolo, i se da o chilie in care gaseste o icoana - facatoare de minuni - a Maicii Domnului. Se zice ca a dat aceasta icoana unui pictor-calugar ca s-o restaureze, deoarece chipul de pe ea nu se mai deslusea bine, dar acela n-a reusit si atunci ea, singura, si-a refacut chipul de la sine. Calugarul a purtat-o cu el toata viata sa si, permanent, a cerut ajutorul Maicii Domnului.
Cunostea foarte bine paraclisul Maicii Domnului si il recitea de multe ori. La muntele Athos a fost calugarit cu numele Alimpie. De la botez, insa, purtase numele Alexandru.
Dupa un timp, tanarul calugar porneste spre Rusia, fiindca voia sa construiasca pe Sfantul Munte un schit romanesc si e trimis dupa jertfa in acele parti. Ajuns la vama rusa, proroceste despre sine: „Odata ce voi trece vama, voi ramane aici”. Asa a si fost: a ramas in Rusia, unde se stabileste la manastirea Valaam. Acolo a dus tot restul vietii, fiind schivnicit cu numele Antipa. A fost unul dintre cei mai iscusiti duhovnici atat pe Sfantul Munte, cat si la manastirea Valaam. Cand ajunse batran, el a rugat prin ucenicul sau, Antipa-2, cum i se spunea, ca sa fie inmormantat in afara manastirii. Intrucat la acea vreme nu se permitea femeilor sa intre pe teritoriul manastirii, astfel, ele sa aiba posibilitate ca sa se roage la sfantul sau mormant. Se mai spune despre acest sfant ca isi iubea foarte mult nationalitatea sa. Pe Sfantul Munte, precum si la manastirea Valaam mergea la pravila, la rugaciuni, impreuna cu toti calugarii, dar pravila romaneasca si-o facea aparte numaidecat. Cu trei zile inainte de moarte, Maica Domnului i-a prevestit timpul cand va deceda. S-a marturisit, s-a impartasit si a adormit in Domnul. Acolo, la manastirea Vaalam, a si fost inmormantat.
Dupa mai multa vreme, cand se facea o reparatie in interiorul si exteriorul manastirii, in timpul unor sapaturi a fost gasit sicriul cu trupul sau, integru, de o culoare specifica si un miros bine placut. Adica, avea toate criteriile pe care trebuie sa le aiba un sfant. De aceea a fost canonizat ca sfant si introdus in calendarul bisericesc: se sarbatoreste la 23 ianuarie.
Moastele cuviosului in prezent se afla in biserica cu hramul „Sf. Serghie si Gherman” de la manastirea Valaam, iar icoana facatoare de minuni, care a fost gasita pe Sfantul Munte, este introdusa in catapeteasma bisericii.
Alta icoana, Sf. Mare Mucenic Gheorghe, purtator de biruinta, contine in interiorul ei o particica din moastele acestui sfant, fiind adusa din Grecia si constituind inca una darurile facute mai recent manastirii de catre binefacatori crestini. Printre acestea este si o copie a icoanei facatoare de minuni Maica Domnului de la Poceaev. Toate aceste icoane, precum si celelalte obiecte de cult ce impodobesc locasul sfant au menirea de a savarsi acea tainica legatura spirituala dintre Dumnezeu si sufletele acelora care il slujesc. Iata de ce ele sunt privite cu multa sfintenie, dragoste si credinta atat de catre maicile care li se inchina si se roaga zilnic, cat si pentru oricine dintre crestinii care intra aici.
Obstea maicilor
Despre sine maica Daniela spune ca de mica a frecventat biserica din sat, vreo zece ani a cantat in strana, l-a slavit pe Dumnezeu si apoi, venind la studii la seminar si intelegand mai profund de ce este bine-placut a-l sluji pe Dumnezeu, a simtit necesitatea de a sluji in aceasta casa a lui. Aici, zice, toate trebuie sa le putem face si daca nu le putem, sa le invatam cu ajutorul lui Dumnezeu.
Obstea este formata din 22 de persoane: 7 maici, 3 rasofoare, 8 ascultatoare si 4 calugarite. Fiecare isi are ocupatia sa, dupa cum binecuvanteaza maica stareta. La fiecare luna ascultarea se schimba. Adica, timp de o luna faci ordine in biserica, luna urmatoare mergi la bucatarie, alta luna - la copt paine sau la ingrijit animalele.
Programul zilei pentru maici este strict: desteptarea - la 6:00, toate vin in biserica unde pana la 9:00 au loc rugaciunile de dimineata, dupa care fiecare merge la ascultarea sa, iar de la 13.00, zilnic, timp de o ora se canta in biserica paraclisul Maicii Domnului. La 14.00 - pranzul, apoi din nou ascultare pana la 16.00, cand urmeaza vecernia, utrenia, apoi cina, dupa care - pravila monahala, unde fiecare participa in mod obligatoriu la toate rugaciunile. Dupa aceasta se face drumul crucii in jurul manastirii si apoi, luand binecuvantare de la maica stareta, fiecare se duce la culcare. In partea a doua a noptii, de la ora 24.00 si pana la 6.00 se citeste Psaltirea in grupuri, fiecare are pravila sa de chilie, dupa cum este binecuvantat de maica stareta. Si pe parcursul zilei, cand lucreaza, cand fac ascultare, oriunde ar fi, fiecare trebuie sa spuna rugaciunea lui Isus sau orisicare rugaciune. Trebuie sa fie permanent cu gandul la Dumnezeu.
Cea mai varstnica dintre maici este monahia Margareta. Are aproape 85 de ani. Uneori, ea le povesteste celor mai tinere din trecutul vietii sale lucruri pe care le-a apucat pe timpul razboiului si al foametei, cand era o bucurie sa aiba de baut apa cu sare. Dar permanent se ruga si Dumnezeu i-a intarit, le-a purtat de grija. Monahia Serafima, care este la fel foarte varstnica, nu lipseste de la nici o slujba. Iar ascultatoarea Ioana, la cei 74 de ani, are chiar puterea pe care n-o are un tanar. Vara, coseste iarba, indeplineste diferite alte lucrari grele.
Rasofoara Anghelina, rasofoara Neonela si ascultatoarea Elena, mama cu cele doua fiice, au venit la manastire din Ciuciuleni, Nisporeni. Toate o iubesc pe maica stareta si-i dau ascultare. In acelasi timp, maicile servesc un bun exemplu pentru tinerele care invata la seminarul de aici, le dau sfaturi, sunt impreuna la sarbatori si la slujbele bisericesti.
Gheorghe DONI
