Manastirea Coada Iazului a fost intemeiata in anul 1999, prin eforturile comune ale credinciosilor din satele din jur si ale calugaritelor. S-au construit o biserica cu hramul Adormirea Maicii Domnului, cu influente ale arhitecturii rusesti (mai ales cupolele in forma de bulbi) si un corp de chilii. Este situata intr-o pitoreasca zona a Moldovei, cu livezi si crescatorii de peste.
Povesteste un pelerin: Pe traseul Chisinau-Balti un indicator din localitatea Bilicenii-Vechi te indreapta spre Manastirea de la Coada Iazului. Sunt vreo trei km care despart doua lumi paralele: agitatia soselei si un sat tupilat si „tacut” ca o fata mare. De pe un varf de deal vezi un lacas simplu, nici nu ai banui ca e manastire. Parca nu e atat de departe, dar nu stiu cum drumul de tara nu se mai termina.
In sfarsit ajung la Coada Iazului. Am impresia ca e un sat „insular”, inconjurat de o multime de iazuri. E un peisaj nastrusnic, parca esti la capatul satului, dar mai urci un delut si apar inca vreo 6 – 7 casute si o apa… Caut cu ochii sa gasesc macar un suflet care m-ar indruma spre manastire.
Zaresc o matusica, grabesc pasul pentru a o ajunge. Ii dau binete si-o intreb daca se duce la vecernie. Imi spune ca ea deja s-a rugat. Din vorba in vorba am inteles ca e de alta confesiune. Mi-a vorbit cu tact despre manastire, nu asa cum o fac unii sectanti, cu multa cartire. „Fiecare isi alege calea sa, important este ca ea sa ajunga la Dumnezeu”. Dupa ce mi-a spus cum ajung la manastire, mi-a urat drum bun si impacare cu sine si cu Cel de Sus.
Mai aproape de Dumnezeu
Era spre seara, clopotele chemau la vecernie, maicutele si surorile alergau ca niste furnicute spre sfantul lacas. Biserica nu este prea mare, dar de cum intru observ ca e foarte frumos impodobita si ingrijita. O maicuta care trebaluia prin manastire, ma intampina cu multa dragoste si ma binecuvanteaza. Incepe vecernia. Am trairi deosebite, in micul lacas o lumina lina ma cuprinde, iar vocile surorilor si maicutelor suna ingereste. Din cand in cand, se face auzit glasul puternic al parintelui. E o atmosfera pe care mi-as dori-o in fiecare zi, e o atmosfera care cu adevarat iti da gandul ca te afli aproape de Dumnezeu. Chiar si tacerea e nu stiu cum altfel – divina si purificatoare. Din nou, clopotele si toaca – cele mai dumnezeiesti sunete, e sfarsitul vecerniei, preotul vine sa miruiasca. Maicutele si surorile, doua cate doua, vin de se inchina pios, atingand pamantul cu degetele, sarutand icoanele, apoi parintele face cu ulei sfintit forma crucii pe frunte. Vreo patru enoriasi, atatia erau in acea seara, sfios se apropie si ei sa fie miruiti.
Maica stareta, Minodora, imi spune ca e mare bucurie cand cineva, de prin alte parti, trece pragul manastirii. Ma indeamna sa vin si maine, sa asist la Sfanta Liturghie, apoi vom sta de vorba. Ma pofteste la masa, sunt bucate simple, manastiresti. Iti dai seama ca mancarea aici nu inseamna ghiftuire, ci o rasplata pentru ceea ce ai facut intreaga zi. Fiecare maicuta si sora se retrage in chilioara sa si-si continua ascultarea, domneste rugaciunea.
Palamarul manastirii ma ajuta sa ajung la o casuta unde este un pat si o plapuma pentru a ma odihni peste noapte. Adorm repede si ma trezesc la auzul clopotelor si toacei. E trecut de cinci, maicutele vin la rugaciunea de dimineata. Sfanta Liturghie incepe la opt, asa ca mai stau tolanit, mai citesc o carte a parintelui Cleopa. Rasuna din nou clopotele, de aceasta data e chemarea la slujba.
Pe varful dealului, vantul e rebel de tot, sufla ametitor, e iute si te pisca bine de obraji. Reusesc sa fac o poza, mai multe nu, pentru ca mainile imi inghetase bocna. Intru in biserica, lume putina, cred ca gerul ii sperie. E o tacere deosebita, parca e la Facerea lumii, toti tresar cand se aude vocea preotului: „Domnului sa ne rugam!”.
E putina lume, barbatii stau in partea dreapta, femeile – stanga, asa e legea veche a bisericii. Candele si lumanari aprinse, enoriasi in genunchi si rugaciuni venite din inima. O maicuta tanara citeste sinaxarul zilei. Este sarbatorit fericitul si minunatul Clement, care a trait in mucenicie intreaga viata in numele adevaratei credinte. La sfarsitul Sfintei Liturghii, pun o anafura in gura si iau un gat de agheasma. Maica stareta, Minodora, imi spune ca dupa ce vom lua masa, putem sta la sfat. La trapeza sunt surorile, maicutele, preotii si cativa enoriasi. Masa este binecuvantata, fiecare mananca in tacere, dupa care se aude un clopotel, semn ca ar trebui sa ne ridicam si sa multumim Domnului.
Pana una-alta, mai rasfoiesc cartile din saraca biblioteca a manastirii, aflata in trapeza. Daca o fi vreo 50 de exemplare, dar se vede ca sunt „chinuite” de cei care doresc sa stie mai multe despre calea spre Cel de Sus.
Ruga si credinta
Stareta Minodora imi spune ca Manastirea cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” de la Coada Iazului este deschisa in septembrie 1998, initial fiind schit al Manastirii de la Frumoasa. Pe la inceputuri nici nu aveau chilii, dormeau in biserica, luptau cu frigul si se rugau. Multe surori si maicute nu au rezistat si au plecat de la manastire. Acum sunt vreo 16 la numar si isi duc viata in comuniune cu Dumnezeu. „Tot de ce avem trebuinta pentru a trai, ne facem singure si depindem doar de vointa Celui de Sus”, spune stareta. Maica zice ca pe la inceputuri, cand i s-a dat staretia i s-a parut o misiune peste puterile ei, mai tarziu a inteles ca asta este crucea pe care trebuie sa o duca cu smerenie. „Multe tinere vin pe la manastire, dar pleaca, nu rezista, ispitele sunt mari. Dar trebuie sa rezisti acestora, pentru ca diavolul vrea sa te scoata, sa te indeparteze de calea pe care ti-a aratat-o Dumnezeu”. Din vorba in vorba inteleg ca la manastire nu e grea nici o ascultare, daca ai puterea credintei si toate le faci fara cartire.
Maicutele si surorile cos paramane, mantii, impletesc sutane si caftane. Isi doresc foarte mult un atelier de croitorie, unde ar confectiona vesminte.Maica Minodora vorbeste foarte putin despre sine, e o fire discreta si retrasa, calma si modesta, smerita si blanda.
De mica si-a dorit sa se calugareasca, insa nu i-a permis maica-sa. Astfel, a ramas la bastina, la Pelenia, Rascani, s-a casatorit, a crescut trei copii, dar nici de Dumnezeu nu a uitat. A cantat si s-a rugat in stranele bisericilor de la Grinauti (Rascani), Ruseni si Goleni (Edinet). Acum mai bine de 10 ani, parintele Vasile de la Manastirea Frumoasa a chemat-o pentru a fi dascal. Se ducea la sarbatorile mari, apoi, tot mai des si mai des, ramanand pentru totdeauna mireasa lui Hristos.
S-a calugarit la 27 septembrie, stil vechi, de Inaltarea Sfintei Cruci, luandu-si numele Minodora, in cinstea Sfintei sarbatorita la 23 septembrie. De opt ani e stareta manastirii de la Coada Iazului, aici isi gaseste linistea sufleteasca, aici, in micul lacas, spune ca se simte mai aproape de portile raiului.
Maicuta mi-a zis sa mai trec pe la manastirea de la Coada Iazului, chiar daca e mica - e incapatoare pentru cei care au in inima multa credinta. Sa veniti cand vor inflori ciresii, imi spune, oricum zambind, stareta Minodora.
Dinu RUSU
