View Full Version : Minunea Maicii Domnului
msiluan
02.03.2007, 03:38:25
Minunea din Siria
Redactata de Arhimandritul Nektarios Serfes
Boise, Idaho USA
În decembrie 2004 un musulman din Arabia Saudită, s-a prezentat în faţa mai multor agenţii de presă pentru a relata un fapt incredibil pe care l-a trăit şi care i-a schimbat viaţa (povestea a fost apărută la TV, pe Internet, radio şi a circulat în ziare, reviste şi fluturaşi peste tot în Arabia Saudită, Siria, Palestina şi evident în ţările vecine.
Cu câţiva ani în urmă acest bărbat s-a căsătorit cu o femeie musulmană foarte bogată dar sterilă. Anii treceau şi în ciuda tuturor eforturilor şi cheltuielilor remarcabile cu doctorii tot nu puteau avea copii. Părinţii bărbatului i-au sugerat să-şi ia o altă nevastă, păstrându-o şi pe prima (întrucât legile locale permit patru căsătorii în acelaşi timp).
Obosit, supărat si deprimat, bărbatul nu a acceptat sfatul părinţilor ci mai degrabă a ales să plece în vacanţă cu soţia lui în Siria. Acolo au închiriat o limuzină cu şofer, care le servea şi drept ghid pentru toate excursiile lor în Siria. Vacanţa se derula în condiţii bune însa şoferul a observat că cuplul din Arabia Saudita era plin de amărăciune, durere şi supărare. Fiind de acum familiarizat cu acest cuplu, şoferul a întrebat cu precauţie de ce par a fi atât de nefericiţi, cumva pentru neîndemânarea lui de a conduce turul?
Cuplul a mărturisit şoferului că motivul nefericirii lor este incapacitatea de avea copii. Şoferul, la rândul său musulman, le-a spus că în Siria creştinii şi anume creştinii ortodocşi au o mănăstire numita Panaghia Saidnaya (în arabă însemnând Doamna Noastră) şi că mulţi oameni care nu pot avea copii se refugiază în faţa icoanei făcătoare de minuni. Oamenii merg la mănăstire şi li se dă să să mănânce mucul de lumânare de la candela care arde în faţa icoanei miraculoase. Şi atunci Maria creştinilor dăruieşte, în funcţie de credinţă, ceea ce îşi doresc.
Emoţionaţi, cei doi i-au cerut şoferului sa-i ducă la mănăstirea Saidnaya a Doamnei creştinilor şi au spus că dacă vor avea copii îi vor da şoferului suma de 20 000 USD iar mănăstirii vor face o donaţie de 80.000 USD. Astfel au plecat spre mănăstire si au făcut ceea ce li se spusese. Mai târziu s-au întors în ţara lor şi la scurt timp femeia a aflat că este însărcinată. După câteva luni a născut un băiat încântător. A fost cu adevărat o minune a Maicii Domnului Theothokos.
Imediat ce femeia a născut, bărbatul a vrut să se întoarcă în Siria să-şi respecte promisiunea făcută. La sosire l-a sunat pe acelaşi şofer şi i-a cerut sa-l ia de la aeroportul din Damasc. Şoferul însă era viclean şi ticălos şi a convins doi dintre prietenii săi să meargă împreună cu el la aeroport pentru a-l aştepta pe bogătaş, sa-i ia toţi banii şi să-l omoare. Astfel l-au luat de la aeroport şi bărbatul din Arabia Saudită, în timp ce mergeau, fără să realizeze că aceştia au plănuit să-l omoare, Ie-a spus prietenilor şoferului că le va da şi lor câte 10.000 USD fiecăruia.
Aceşti oameni în continuare nesatisfăcuţi, au deviat de la drumul spre mănăstire şi s-au dus într-un loc deşert şi l-au omorât, i-au tăiat capul şi alte parţi (mâini şi picioare) ale corpului în bucăţi. Orbiţi de patimă şi covârşiţi de fapta îngrozitoare pe care tocmai o comiseseră, în loc să lase rămăşiţele omului în acel loc le-au pus în portbagajul maşinii. După ce i-au luat banii, ceasul şi tot ceea ce avea, au început să caute un alt loc unde să arunce rămăşiţele.
Apoi în mijlocul autostrăzii naţionale, maşina s-a oprit brusc. Cei trei bărbaţi au ieşit sa vadă de ce motorul se oprise. Apoi un trecător s-a oprit sa-i ajute dar ei, temându-se că actul lor teribil ar putea fi descoperit, au pretins că nu au nevoie de ajutor. În timp ce trecătorul pleca, el a observat că curgea sânge din spatele maşinii şi a anunţat poliţia pentru a investiga cazul deoarece scena şi cei trei bărbaţi par a fi suspicioşi. Poliţia a venit şi văzând sânge sub maşină şi pe pavaj au cerut sa fie deschis portbagajul.
Când au deschis portbagajul şi au privit, bărbatul din Arabia Saudită s-a ridicat, uluitor de viu şi sănătos, spunându-le: tocmai acum această PANAGHIA a terminat de cusut gâtul meu chiar aici (arătându-le zona mărului lui Adam), după ce mai intâi mi-a cusut toate părţile trupului. Văzând asta, cei trei criminali imediat şi-au pierdut minţile devenind nebuni. Poliţia i-a arestat şi în timp ce erau duşi spre spitalul de nebuni, criminalii au început să aiureze că nu este posibil să trăiască bărbatul din Arabia Saudită, pe care ei l-au decapitat şi l-au tăiat în bucăţi.
Bărbatul din Arabia Saudită a fost supus unui examen medical şi doctorii au confirmat că cusătura (aici se foloseste de fapt expresia copca chirurgicală ) a fost făcuta de curând, prin aceasta validând miracolul petrecut. Cusăturile au fost şi încă sunt evidente. Când omul din Arabia Saudită a ieşit din portbagaj arăta ca un om care tocmai fusese reconstruit (pus bucată peste bucată) şi mărturisea continuu că această PANAGHIA l-a readus în trup şi l-a înviat cu ajutorul Fiului Său.
Imediat după aceasta, omul din Arabia Saudită şi-a chemat rudele să vină în Siria şi au mers cu toţii la mănăstirea Maicii Domnului Saidnaya şi s-au rugat, au adus slavă lui Dumnezeu şi în loc de darul iniţial în sumă de 80.000 USD (care fusese promis) el a oferit maicii Domnului Theothokos suma de 600.000 USD.
Astăzi când omul relatează detaliile acestei minuni covârşitoare, el începe prin a spune când eram eu musulman mi s-a întâmplat aceasta indicând astfel faptul că nu mai este musulman, nici el nici familia lui.
Această minune a uimit întreaga naţiune Arabă / Musulmană şi întreg Orientul Mijlociu. (Frăţia Sfântului Mormânt, Patriarhia Ierusalimului).
trimisa de Pr. lgnatios, Stareţ
Sfânta Mănăstire a Pastorilor
Bt Ahur-Betleem
Postul Paştelui, Martie 2005
redactată de Arhimandritul Nektarios Serfes
Boise, Idaho, USA
Ajunul Înălţării Domnului, 8 Iunie 2005
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
Sfântă Maică a Domnului, ai milă de noi!
Pace în sufletele voastre
Smerit întru Domnul
+ Arhimandrit Nektarios Serfes
care se roagă pentru voi
Fairness
02.03.2007, 10:54:59
Este una dintr-o mulţime de minuni şi intamplări extraordinare prin care Maica Domnului ajută la toţi cei ce I se roagă cu credinţă şi dragoste, indreptand spre Calea cea dreaptă.
Pentru rugăciunile Preacuratei Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi pacatoşii. Amin.
waw! incredibil/// cand citeam, ma cuprins un fior ingrozitor....Doamne, ajuta-ma!!!
viostil
06.09.2007, 10:28:35
In vara anului 2004 eram cu sotia in pelerinaj la Manastirea Sf Treime de la Saharna. Urcind pe stanca Grimidon la Talpa Maicii Domnului m-am rugat si eu pentru mine, invocand si 2 dorinte catre Maica Domnului
- sa-mi schimb locul serviciului;
- doream un copil (de 6 ani de casatorie nu aveam copii):(
Si ce credeti...
- peste 3 zile revenind la Chisinau, ma suna un sef (pe care nu-l cunosteam) dintr-un minister si-mi propune un loc nou de serviciu, pe care l-am acceptat;
- cu ajutorul Domnului, peste 3 luni de zile voi fi tatic!!!:)
Mare este Mila lui Dumnezeu!
Cereti si vi se va da, bateti si vi se va deschide...
Slava Tie Doamne!
Diana
21.09.2007, 15:23:51
Intradevar sunt frumoase minunile Maicii Domnului. Aceasta istorie m-a lasat fara cuvinte.
Astazi este o sarbatoare mare. Felicitari tuturor crestinilor
viostil
29.09.2007, 12:42:56
O istorisire a unei minuni a Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu, istorisita de vladica Vichentie
Un om insurat, care avea fii si robi si bogatie din destul, era foarte milostiv si primitor de straini. Si, intr-o seara, dupa ce a cinat a adormit. Dimineata l-au aflat cazut, ca un mort, rece si fara de simtire. Iar rudeniile lui l-au ridicat si l-au pus pe asternut, folosind multe feluri de doctorii ca sa-l incalzeasca si sa traiasca iarasi, dar in zadar s-au ostenit. Dupa multe zile si-a venit in fire si, intrebat fiind sa spuna ce a patimit de a cazut atatea zile ca si mort, n-a raspuns nimic despre aceasta, ci doar plangea nemangaiat. Si n-a vorbit niciun cuvant in tot timpul cat a trait, pana in ceasul mortii lui, cand si-a cunoscut sfarsitul sau. Si strigand pe fiul sau cel mare, a zis acestea in auzul tuturor:
" Iubitul meu fiu, aceasta porunca mai de pe urma iti dau tie, cu hotarare ca sa ai, pe cat poti, milostenie catre saraci si multa milostivire catre cei straini si calatori si sa-i iei in casa ta cu multa dragoste si sa le slujesti fara de lenevie. Sa le dai cu indestulare cat le trebuie, dupa cum mai vazut pe mine. Ca aceasta milostivire catre straini este mai bine primita de Dumnezeu decat toate faptele bune. Si oricine o va pazi pe aceasta cu sarguinta, pentru dragostea lui Dumnezeu, afla multa plata in Imparatia Lui cea cereasca. Si pentru ca sa va indemnati voi, toate rudeniile mele, la aceasta iubita de Dumnezeu fapta a facerii de bine si a milostivirii catre cei saraci, vreau sa va povestesc acum, in ziua mea cea mai de pe urma, infricosatoarea aratare pe care am vazut-o cand m-ati aflat in casa zacand ca un mort.
Stiti ca din copilaria mea aveam multa evlavie catre Preasfanta Nascatore de Dumnezeu zi ii citeam in fiecare zi laude si rugaciuni, pe cat puteam. Si, pentru acest mult dar si dragoste pe care le aveam, catre dansa din tot sufletul si din toata inima, m-a invrednicit Stapanul de multe daruri si binefaceri pentru rugaciunile Fecioarei, dar mai ales pentru milostivirea si indurarea catre cei saraci si straini, dupa cum voi toti stiti. Ca multa osardie aveam catre primirea strainilor, pe fiecre odihnindu-l si daruindu-le tuturor, cu indestulare, cele de trebuinta. Deci in noaptea aceea, in care stiti ca am avut visul, am auzit un glas care ma striga pe nume, zicand cu hotarare catre mine:
-Ridica-te de pe pat si urmeaza-mi mie!
Si eu ridicandu-ma, m-a apucat de mana si ma tragea cu sarguinta acela ce ma striga si m-a dus intr-o livada mare. Si atunci povatuitorul meu s-a facut nevazut si m-a lasat pe mine in campul acela mare, foarte intristat. Stand asa si nestiind ce sa fac, am auzit in urma mea glasuri infricosatoare si mare tulburare. Intorcandu-ma, am vazut multime nenumarata de diavoli venind asupra mea, ca sa ma rapeasca, asa ca niste fiare neimblanzite. Iar eu dupa ce i-am vazut, am fugit pe cat puteam, alergand cu frica si cu groaza, pana ce am ajuns la o casa. Aici, intrand am inchis usa, dar au stricat-o si au intrat ca sa ma rapeasca.
Insa, ca sa intelegeti pricina bine, ascultati si acestea: sunt trei ani de cand, in seara Sf. Patimi, am luat aici, in casa mea, pe un strain , ca sa-l ospatez dupa obicei. Si ajungand acasa, am aflat pe un alt sarac, pe care il primise maica mea, dupa porunca ce i-am dat-o, ca sa ospateze pe cate unul, caruia sa-i slujeasca precum unui inger. Si dupa putin timp, s-a intamplat ca a adus un alt sarac. Si m-am bucurat foarte mult ca m-am invrednicit sa primesc pe strainii acei trei in chipul Sf. Treimi. Si i-am ospatat cu indestulare, pe cat imi ere puterea.
Deci, cand au aruncat diavolii usa si au intrat, am inceput sa strig catre Domnul, sa-mi ajute, pentru rugaciunile Pururea Fecioarei Maria. Atunci am vazut trei barbati frumosi, care au zis catre mine;
- Sa nu te temi, ca noi am venit sa-ti ajutam!
Si asa, dupa ce au gonit pe diavoli, m-am intrebat daca-i cunosc. Iar eu am zis:
- Nu va stiu, domnii mei.
- Noi suntem acei trei straini pe care i-ai primit in casa ta si i-ai ospatat totdeauna, prea cu indestulare, cu toata inima si dragostea, ca si Avraam. Si ne-a trimis Domnul spre ajutorul tau, ca sa-ti rasplatim pentru multa dragoste pe care ai aratat-o catre noi. Si iata ca te-am slobozit din mainile diavolilor.
Atunci s-a aflat, indata, inaintea mea, Maica milostivirii, cea iubitoare de milostivire, Imparateasa ingerilor, zicandu-mi:
- Nu te teme, cinstitul meu rob. Ca dupa cum tu ai fost totdeauna prietenul meu, citind rugaciuni si laude si miluind pe saraci, care sunt fratii Fiului si Stapanului meu, tot asa am venit sa-ti ajut in voia ta.
Acestea zicand, ma tinea de mana cea dreapta si, in scurta vreme, m-a adus la casa mea, in care m-ati gasit zacand"
In timp ce spunea toate acestea multe lacrimi ii curgeau din ochi, din pricina indulcirii ce-i umpluse inima dintru pomenirea Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu.
Apoi a mai zis:
<< Deci, fiul meu, pazeste-te ca sa nu te lenevesti vreodata de la slujirea acestei Preasfintei Maici a Stapanului si in tot ceasul laud-o si slaveste-o, dupa cuviinta, daca vrei sa o dobandesti si tu ajutatoare intru multe nevoi. Aceasta este porunca mea cea dintai. Iar cea de a doua este: sa te silesti iarasi, pe cat poti, sa iubesti pe cei straini, pe cei saraci, sa le dai toate cele de trebuinta, daca vrei sa dobandesti in aceasta lume tot binele, iar in veacul ce va sa vie sa mostenesti Cereasca Imparatie.>>
Si acestea zicand si sfatuind pe cei stateau de fata, si-a dat sfantul sau suflet in mainile lui Dumnezeu.
Iar fiul lui, aducandu-si aminte de parintestile porunci, a petrecut viata cu multe fapte bune, ravnind a se invrednici si el de vesnica si fericita viata si pururea rostind in taina aceasta scurta rugaciune:
"Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu miluieste-ne pe noi"
Florina
07.10.2007, 23:08:04
Imi amintesc de spusele Parintelui Constantin Coman, profu' de Noul Testament.
El spunea ca e gresit sa spui: "Pe mine Parintele Cutare sau cutare persoana m-a adus la Biserica". Nu! Dumnezeu este Cel care ne aduce, trimitand Harul Sau in momentul in care ne considera pregatiti.
Asa si in prima minune, daca ar fi mers cineva sa propovaduiasca musulmanului, ar fi ras de el. Dar minunea Maicii Domnului l-a adus deindata.
Noi trebuie sa ne rugam ca Domnul Insusi sa aduca cat mai multi oameni la credinta, pentru ca noi nu putem, oricat am vrea! Asta o spus si din experienta de profesor. Degeaba le spui copiilor, pana nu simt dulceata Duhului Sfant, nu vor intelege.
pelerinul
09.10.2007, 18:32:08
In vara anului 2004 eram cu sotia in pelerinaj la Manastirea Sf Treime de la Saharna. Urcind pe stanca Grimidon la Talpa Maicii Domnului m-am rugat si eu pentru mine, invocand si 2 dorinte catre Maica Domnului
- sa-mi schimb locul serviciului;
- doream un copil (de 6 ani de casatorie nu aveam copii):(
Si ce credeti...
- peste 3 zile revenind la Chisinau, ma suna un sef (pe care nu-l cunosteam) dintr-un minister si-mi propune un loc nou de serviciu, pe care l-am acceptat;
- cu ajutorul Domnului, peste 3 luni de zile voi fi tatic!!!:)
Mare este Mila lui Dumnezeu!
Cereti si vi se va da, bateti si vi se va deschide...
Slava Tie Doamne!
Maica Domnului e grabnica ajutatoare :);)
Florina
15.02.2008, 00:15:24
Iata cum isi ajuta Maica Domnului copiii duhovnicesti!
http://www.danionvasile.ro/blog/2008/02/11/sfantul-nectarie-vindeca-o-sora-de-manastire-muribunda/
viostil
24.03.2008, 16:55:44
POVESTIRI DUHOVNICEŞTI
Minunile de la Malevi ale Maicii Domnului (I)
Undeva în zona Peloponezului, mai sus de Tripoli, se află Mănăstirea Malevi, de maici, foarte frumoasă, care are o icoană cu Adormirea Maicii Domnului, zugrăvită de Sfântul Apostol Luca. Această icoană este izvorâtoare de mir şi face foarte multe minuni.
În anul 1964, cu douăzeci de zile înainte de a începe să izvorască mir, a ieşit o mireasmă foarte puternică, încât s-a umplut toată zona mănăstirii. Maicile erau oarecum înspăimântate, neştiind la ce să se aştepte. Pe 17 aprilie, în Vinerea Acatistului, au apărut primele picături de mir. Au fost văzute de Maica Teoninfi şi de închinătorii care se aflau în biserică, iar Duminică, după Vecernie, a început să curgă mirul din belşug. Ieşea pe gura Maicii Domnului care se deschidea şi se închidea. Când o deschidea, curgea ca de la robinet, iar când o închidea, se oprea. Mirul trecea prin geamul icoanei ca şi cum nu ar fi existat. Suportul icoanei se umpluse de mir, care era de culoarea cerului, un albastru deschis, dar mireasma era mereu aceeaşi. În ziua următoare au apărut din nou picături, care se prelingeau în jos, pe geam, şi aveau culoarea diamantului. Apoi a început să curgă de mai multe ori pe zi şi culoarea era ca aurul, după cum este şi astăzi, fără să-şi mai schimbe culoarea. Curgea foarte mult mir, încât maicile au adunat o jumătate de borcan şi l-au închis bine, dar a doua zi nu se mai afla nimic în borcan. Uneori curgea aşa mult că ajungea jos şi se prelingea pe marmură. Maicile puneau vată şi-l adunau, apoi îl împărţeau la credincioşi. Lumea venea din ce în ce mai mult.
A venit şi poliţia, a scos lumea afară, au încuiat biserica şi au rămas numai ei înăuntru. Când au ieşit, unul din poliţai povestea că pe când ştergea icoana, Maica Domnului a aruncat mir pe faţa lui. Atunci el a zis: „Cred, Preasfânta mea!”.
Au venit şi de la Mitropolie, au scos icoana din ramă, au şters-o şi s-au încredinţat şi ei de minune.
Mirul curge până în ziua de azi, dar nu tot timpul, iar maicile îl adună cu vată şi-l împart la credincioşi.
S-au făcut şi se fac minuni în toată lumea. S-au vindecat oameni de toate bolile, la care medicii nu mai acordau nici o şansă.
Povestea o călugăriţă că, odată, a simţit prezenţa Maicii Domnului în mănăstire timp de cincisprezece zile. O simţea atât de aproape, de parcă ar fi putut să o atingă. Altădată, pe când s-a întins pe pat să se odihnească, fiind foarte obosită, a auzit o voce zicându-i: „ridică-te”, şi a simţit mireasma mirului atât de puternică, încât a pătruns în interiorul ei. Atunci ea a răspuns: „Sunt foarte obosită!”. Aşa s-a întâmplat şi a doua oară, iar a treia oară a simţit o mână nevăzută care a apucat-o şi a aruncat-o în mijlocul camerei, pe podea. Atunci s-a ridicat şi s-a dus la maica ce avea cheile bisericii şi i-a zis: „Mergem la Maica Domnului!”. „Nu-mi miroase a mir”, a răspuns aceea, dar a insistat şi i-a zis că „este porunca Maicii Domnului”. S-au dus la biserică şi ce să vadă: mirul curgea aşa de mult că ajunsese pe podea, apoi au întors suportul cu icoana şi mirul ţâşnea aşa de tare că ajungea până pe perete şi se prelingea în jos. Tot mirul a fost adunat cu vată.
Aceeaşi maică povestea că odată a simţit că o urmăreşte diavolul şi, intrând în chilie, s-a aşezat pe pat, iar diavolul s-a aşezat alături de ea. Atunci a auzit vocea Maicii Domnului venind dinspre biserică, zicându-i: „Fă-ţi rugăciunea, că te urmăreşte duhul necurat!”. Atunci s-a sculat şi a început să se roage, făcându-şi semnul crucii, iar diavolul s-a ridicat şi el de pe pat, i-a apucat mâna şi a lovit-o peste obraz, făcându-se nevăzut. După ce a adormit a văzut un tânăr strălucitor care i-a zis: „Născătoarea de Dumnezeu locuieşte aici!”.
Altădată a apărut pe icoană mirul sub forme de litere şi scria: IC. XPOC, adică Iisus Hristos, după cum este scris pe schimă.
Mirul a apărut în mai multe chipuri: sub formă de tron, de biserică, de parcă ar fi fost pictat de o mână omenească. Un meseriaş văzând această minune s-a speriat şi a devenit un om credincios.
Odată, o maică ce era paraclisieră, s-a dus mai repede să deschidă biserica. Fiind încă noapte, a văzut uşa întredeschisă şi înăuntru lumină multă şi o maică umblând prin biserică. S-a întors la chilie, socotind că a deschis cealaltă paraclisieră, căci erau două. Când a ajuns la chilie, a găsit-o pe cealaltă maică dormind. A trezit-o şi apoi s-au dus împreună la biserică găsind uşa încuiată, iar în biserică întuneric. A venit şi un creştin care dormise în mănăstire şi le-a întrebat pe maici dacă acum deschid biserica, zicând că el s-a trezit puţin mai devreme şi a văzut lumină multă în biserică şi a auzit cântări foarte frumoase şi se gândise că poate au început maicile slujba fără să fi auzit el când s-a tras clopotul.
Povestiri Duhovniceşti,
Monah Pimen Vlad (Grecia)
preluat de pe natura.md (http://www.natura.md)
Eu tot kred ca Bunul si Milostivul Dumnezeu,cum a scris cineva aici... indreapta singur spre credinta,nu poti singur pe cineva sa-l indrepti,ka nu te krede..Eu personal intotdeauna credeam,dar era o credinta neinsusita...pina ce Bunul Dumnezeu singur a vrut si ma intors ku fata spre el!!!!!Sunt nespus de bukuros pentru aceasta sii multumesc de nenumarate ori Bunului ka ma pus pe calea cea Dreapta....
Binecuvintam Pe Tatal,pe Fiul,si Pe Sfintul Duh,Akum Si Pururea Si In Vecii Vecilor.Amin. Binecuvintat Este Cel Ce Vine Intru Numele Domnului!!!!!:)
Florina
19.08.2008, 20:19:04
Referitor la minunile Maicii Domnului, pot spune ca, daca ne-am ruga mai mult, ele ar fi si mai numeroase! Ca nevoie e din destul, pe aceasta lume a durerii!
Iata o predica minunata a Parintelui Arsenie Papacioc:
"Maica Domnului e suparata pe aceia care nu-i cer nimic"
http://www.razbointrucuvant.ro/2008/08/19/techirghiol-hram-adormirea-maicii-domnului-15-august-2005/
Buna ziua! Inca de la inceput vreau sa se stie clar ca ce scriu nu este din mandrie , ci poate altii au nevoie de marturii despre ce poate face credinta, si incapatanarea in a CREDE in ciuda tuturor:Pot sa va spun in cateva cuvinte ca am avut din copilarie o viata foarte grea; bunica, Dumnezeu sa-i ajute acolo unde este, m-a invatat ce este cu Biserica si cu rugaciunea. De atunci nu am mai putut renunta la asta niciodata!Mi-am ales ca modele pe Hristos si pe Maria si am urmat pas cu pas drumul Crucii mele. Va spun ca m-au bagat la nebuni pentru ca aveam un limbaj dincolo de puterea lor de pricepere. Unii calugari insa m-au lasat 3 zile sa le cant de Paste in bisericuta lor, fara sa ma deranjeze . Bateau doar toaca si asta ma intarea si mai tare. Mi-au spus ca Maica Domnului este cu mine si vrea sa vada ce face mana mea pentru Ea. De aceea incep sa scriu ,printre altele.Mi-a adus Domnul pana si in casa un calugar , care acum imi este prieten foarte bun. Am trecut nenumarate ispite GRELE unde problema era simpla : crezi si treci ,sau nu crezi si.... Stiam ca or sa ma scoata schizofrenica; era normal pentru cei paraleli cu subiectul, dar Dumnezeu a ras de ei si i-a facut de rusine caci sunt si ma simt SANATOASA TUN.Numai cine stie, cunoaste. Simt atata putere in mine ca as putea muta un munte... Si asta de la un bob de credinta; Apa insa a facut...COPACUL. Nu o sa am niciodata destule cuvinte de multumire pentru Dumnezeul meu , pentru Sfintii si ingerii Lui. Recunostinta mea va fi vesnica pentru ca eu m-am convins pe pielea mea ca Biblia ortodoxa face minuni.Uneori nu intelegeam tot , din punct de vedere rational, insa ma aruncam pur si simplu in ''valuri ''pentru ca daca am spus :''eu cred'' , atunci o fac pana la capat, indiferent unde este acesta. Si asa am invatat sa ''innot''.Sanatate si Dumnezeu sa va intareasca si sa va ajute!Ma rog pentru voi.
Teodora
04.01.2009, 15:23:13
Pentru Iudeii cei ce au orbit şi pentru cel ce i s-au
tăiat
mîinile şi după ce a crezut în Hristos, de
Născătoarea de
Dumnezeu s-a vindecat
În vremea în care a voit Domnul nostru Iisus
Hristos să mute din lumea aceasta pe Maica sa cea cu
totul Preacurată, la viaţa cea cerească şi prea fericită, ca
să împărătească cu dînsul veşnic, după cum i se cuvenea,
a poruncit ca să se adune Apostolii — din toată lumea de
pe unde se aflau risipiţi, propovăduind cuvântul cele de
mântuire, în satul Ghetsimani, unde era prea Sfânta, ca so
înmormânteze. Atuncea dar, cu dumnezeiască voie şi
chemare, i-au răpit norii, şi s-au aflat toţi într-un minut de
ceas înaintea pururea Fecioarei, care văzându-i pe dânşii
s-a bucurat foarte. Şi a spus lor cum că s-a apropiat
vremea ca să se ducă să se veselească împreună cu Fiul ei
şi Stăpînul. Şi după ce a grăit câte a avut de grăit,
sfătuindu-i şi învăţându-i şi i-a mângâiat, după cum se
vede la povestirea cea pentru adormirea ei, aşezîndu-se
cu trupul ei cel cu totul prea slăvit, şi cu totul prea cinstit
pe patul de moarte, i-a binecuvîntat pe dânşii, şi şi-a dat
prea sfîntul ei suflet în mâinile cele prea curate ale
veşnicului Dumnezeu. Atunci, după porunca ei, Apostolii
au luat prea sfântul acela pat şi mergînd cu bună
rânduială şi evlavie, cîntau într-un glas cântarea cea de
ieşire. De asemenea şi sfinţii îngeri împreună o petreceau
pe Doamna lor şi împărăteasa, şi cîntau nevăzut, şi o
lăudau minunat cu glasuri prea dulci, care însă se auzeau în văzduh.
Iar Iudeii cei zavistnici şi necredincioşi, arătând
ca întotdeauna urâciunea pe pare au avut-o către Domnul
şi răutatea lor, s-au pornit asupra patului pe care se purta
trupul cel începător de viaţă al Născătoarei de Dumnezeu,
gândind în mintea lor să-l arunce la pămînt şi să
necinstească lăcaşul cel cu totul cinstit şi dumnezeiesc.
Dar îndată i-a ajuns dumnezeiasca osândă pe îndrăzneţii
aceia, căci când s-au apropiat s-au orbit toţi. Iar unul
dintre dânşii, mai obraznic, a îndrăznit cu neruşinare,
nepriceputul, de a apucat sfinţitul acela pat vrând să-l
arunce jos de pe umerii Apostolilor. Însă sfinţii îngeri nau
suferit ca să se facă o ocară ca aceasta la cortul cel
împărătesc, ci au pedepsit cu dreptate neruşinarea şi
obrăznicia lui tăindu-i nevăzut mâinile lui, care au rămas
spânzurate la pat, întru privire prea înfricoşată şi jalnică a
tuturor celor de faţă. Iar cel ce a pătimit aceasta plângea
tânguindu-se cu amar.
Deci Petru, ca un următor al învăţătorului său, s-a
milostivit şi s-a întristat pentru lacrimile acestuia, şi
apropiindu-se i-a zis lui: Crede din toată inima ta cum că
aceasta este cu adevărat Maica Fiului lui Dumnezeu.
Carele S-a născut fără de sămânţă dintru dânsa, şi atunci
vei cunoaşte puterea ei, ca să-ţi iei iarăşi mâinile tale. Iar
el cu lacrimi a strigat, zicând: Cred, Doamna mea, şi
mărturisesc că cu adevărat şi fără de stricăciune ai născut
pe Stăpînul şi Mîntuitorul meu Iisus Hristos, Fiul
adevăratului Dumnezeu şi Părintelui. Atunci sfinţitul
Petru l-a apropiat la mâinile cele tăiate, şi punându-le pe
dânsele la locurile lor (o înfricoşată minune!) s-au lipit
mai presus de fire, după cum şi mai înainte cu minune au
fost tăiate şi toţi au slăvit pe Dumnezeu şi pe Prea Curata
Stăpînă.
Iar ceilalţi care au orbit, auzind de minunea aceasta mare, deşi erau aspri şi vârtoşi la inimă, însă ca să-şi ia vederile au mărturisit cu lacrimi păcatul lor. Şi au
crezut în Domnul. După care Petru a zis lor: apropiaţi-vă
şi voi cu ochii voştri de haina ei, şi ca o Maică a milei se
va milostivi ca să vă vindece.
Deci după ce au făcut aşa, şi ei de asemenea au
văzut. Şi cine va putea povesti slava pe care au dat-o lui
Dumnezeu, şi mulţumirea către Fecioara? Toţi o lăudau
—, pînă ce au ajuns în Ghetsimani, şi îngropând trupul
cel prea curat, au rămas acolo trei zile auzind laudele
îngerilor. Până ce s-a luat trupul Său şi s-a înălţat la
ceruri şi a şezut de-a dreapta Fiului ei şi Mântuitorului
nostru.
Şi să nu i se pară cuiva de mirare, cum că trupul
acela primitor de Dumnezeu a murit şi a fost pus în
mormânt, căci dacă Fiul ei a primit a se îngropa, Prea
Sfânta lui Maică cum să nu pătimească asemenea? Cu
cuviinţă era dar să intre şi ea în mormânt, şi acolo să se
ducă în rai, pentru ca să credem şi noi cum că din pământ
avem să ne sculăm când va voi Domnul. Dar pe când noi
intrăm în mormânt spre dezlegarea trupului şi spre
stricăciune, pentru ca să se dezrădăcineze păcatul din el,
trupul cel prea curat şi Sfânt al Fecioarei, ca unul ce a
fost din zămislire sfinţit de Duhul Sfânt, nimic n-a
pătimit în mormânt, ci îndată s-a ridicat de Fiul ei la
ceruri şi împărăteşte împreună cu dânsul veşnic, în slava
aceea negrăită şi netâlcuita veselie de care o! de ne-am
învrednici şi noi nevrednicii, pentru sfintele ei rugăciuni.
Amin.
Teodora
04.01.2009, 15:25:37
Pentru nestorianul care a înviat
În părţile Siriei, în vremile de demult, erau mulţi
pustnici, pentru că fiind locul călduros, puteau să
postească, să petreacă cu necâştigare şi cu toată altă
strâmtoare.
Pe vremea aceea era, între alţii, un pustnic
îmbunătăţit şi om sfânt, Partenie cu numele, care avea
obişnuinţă să se ducă de multe ori în muntele Sinai să se
închine sfântului Rug, aducându-şi aminte de minunea
care s-a făcut acolo, în chipul pururea Fecioarei Mariei.
S-a dus încă şi până la Marea Roşie, cântând troparul lui
Ioan Damaschin: „În Marea Roşie chipul Miresii celei
neispitite de nuntă s-a scris oarecând”, şt celelalte.
Însă odată, din cele de multe ori când s-a dus
acolo, văzu un mort ce zăcea pe malul Mării; şi
milostivindu-se de jalnica privire, a făcut rugăciune prea
fierbinte cu lacrimi către Domnul, ca să-i ajute mortului
aceluia, prin rugăciunile Preasfintei Stăpânei noastre
Născătoare de Dumnezeu. Şi când se ruga, deodată văzu
pe mort că s-a sculat şi s-a închinat, zicând:
„Mulţumescu-ţi ţie, sfinte al lui Dumnezeu, că evlavia ta
cea multă şi dragostea care o ai către Domnul, şi către
pururea Fecioara, Maica lui, nu o foloseşti numai pentru
tine, ci şi pe alţii mulţi a slobozit de moartea cea
sufletească, după cum şi pe mine nevrednicul”.
Răspunsra lui Partenie: „Te jur pe tine cu însuşi numele
aceleia ce este Doamna lumii, să-mi spui cine eşti şi ce
folos ai aflat?”. Iar acela a răspuns: „Robule al lui
Dumnezeu, cu cuviinţă este ca să se propovăduiască în
toată lumea lucru acesta minunat, şi mai ales facerea de
minune a pururea Fecioarei Mariei, adevărata Maică a lui
Dumnezeu.
Şi acum ascultă: Eu am fost rătăcit de eresul prea
păgânului Nestorie şi când auzeam că se pomeneşte
numele Doamnei de Dumnezeu Născătoare mă mâniam
şi împotrivindu-mă ziceam că era o mare fărădelege ca să
se zică unei femei Născătoare de Dumnezeu. Deci, odată
am plecat pe Mare la Ierusalim, şi în corabia care eram sa
întâmplat un om evlavios care auzind că sunt nestorian
mă sfătuia să las eresul. Iar eu mă împotriveam lui, vrând
să dovedesc ca adevărată socoteală mea; şi aşa vorbeam
mult cu dânsul, împotrivindu-mă până într-atâta, încât era
să ne junghiem de atâta ceartă, şi înşişi corăbierii s-au
tulburat din cauza noastră. Şi mai întâi ne-au despărţit de
vre-o două-trei ori, dar mai pe urmă, văzând cum că nu
avem pace, nici mergere bună împreună, ne-au lăsat ca
doară ne vom omorî, ca să nu le mai facem o supărare ca
aceasta.
Deci, aşa luptându-ne noi, am căzut amândoi în
noian şi, ajungând la fund, am văzut o femeie slăvită şi
purtătoare de lumină, care l-a luat pe acela de mână,
zicându-i: „Fiindcă eşti prietenul meu deoarece te-ai
luptat pentru mine, eu nu te las să te înneci, ci du-te ca să
te închini mormântului Fiului meu, după dorirea ta, şi la
trei ani să vii la împărăţia Lui cea cerească”. Acestea
zicând şi ţinându-l de mână, l-a pus la pământul cel uscat,
căci marea trăgându-se înapoi s-a despărţit în două părţi,
şi nu s-a apropiat de ei. După care Stăpâna a zis către
mine: „Iar tu, nebunule, du-te în munca cea veşnică, unde
este dascălul tău Satana, să te pedepseşti cu Nestorie,
începătorul eresului, şi cu alţii care nu mărturisesc pe
adevărata Născătoare de Dumnezeu şi sunt luptători ai
dumnezeieştii întrupări a Fiului meu”.
Aceasta zicând, l-a luat pe acela şi nu ştiu ce s-a
făcut; socotesc, după cum a zis, să-l fi dus la Ierusalim,
iar pe mine m-a acoperit marea, îndată după ce a plecat
Fecioara. Şi dracii cei întunecaţi luând ticălosul meu
suflet l-au dus la locul cel de muncă în care am văzut
mare mulţime, care cumplit muncindu-se blestema pe
Nestorie, care era pricina muncii lor. Deci acolo mă
chinuiam şi eu până în ceasul acesta în care mi s-a arătat
femeia aceea prea slăvită şi mi-a zis: „Ieşi de aici pentru
rugăciunea robului meu Partenie, şi-i spune lui să nu mai
facă niciodată rugăciune pentru vrăjmaşii mei. Iar tu
propovăduieşte pretutindenea munca pe care o sufăr
nestorienii”. Acestea auzindu-le, mi s-a întors în trup
duhul meu. Deci acum îţi mulţumesc ţie, Sfinte al lui
Dumnezeu, şi mă rog ţie să mă miruieşti, că mă lepăd de
spurcatul eres al nestorienilor, şi mărturisesc pe pururea
Fecioara Maria, adevărată Născătoare de Dumnezeu,
rugându-mă milostivirii ei să mă primească, pentru
rugăciunile robului ei, ca să-i slujesc toată viaţa mea, deşi
sunt netrebnic”.
Acestea auzind cuviosul s-a bucurat foarte, şi
ducându-se amândoi la Ierusalim, au aflat pe
blagocestivul cel mai sus zis; şi plecând împreună în
pustie, au slujit câte trei Domnului până în sfârşitul vieţii
lor, cu sfinţenie petrecând. Şi aşa s-au învrednicit de
fericirea cea veşnică.
maria-mihaela
14.02.2009, 21:42:34
Si pe mine m-a fericit Maica Domnului de nenumarate ori.
Iata un caz: eram la manastirea de la Varzaresti intr-un mic pelerinaj, de sarbatoarea cind se cinstea Icoana Maicii Domnului de la Varzaresti. In perioada aceea suferisem de mai multe afectiuni legate de caile respiratorii si problema devenise pentru mine destul de serioasa, intrucit imi era foarte greu sa respir pe nas si deseori aveam ameteli. Fiind seara in biserica la slujba Vecerniei, ma apucasera ametelile atit de tare incit a trebuit sa ma tin bine de scaunul de alaturi ca sa nu cad jos. Atunci eram atit de trista si deznadajduita ca nu voi scapa niciodata de acele afectiuni, credeam ca indata ce voi veni de la manastire familia mea ma va interna in spital. Atunci, stind in fata icoanei facatoare de minuni, m-am rugat Maicii Domnului sa ma ajute cersind de la ea mingiiere si macar o mica minune pentru mine.
A doua zi dupa Sf. Liturghie am participat impreuna cu toti credinciosii la procesiunea cu icoana imprejurul manastirii. Spre seara ma simteam cu mult mai bine,respiratia revenise aproape la normal, iar a doua zi deja uitasem cit de mult suferisem in ultimile zile.
Multumesc lui Dumnezeu si Maicii Domnului ca face astfel de minuni!
nu spre mindrie, ci spre folos sa fie
Fratilor, indrazniti si rugati-va lui Dumnezeu si obijduiti nu veti ramine, caci "cereti si vi se va da, bateti si vi se va deschide..."
Copyright ©2006-2012, src="http://www.open.md/otxt/otxt2.js">>doLoad_otxt(248,0,1,5,"0C0663","000000","FF0000","FFFFFF","060859","FFFFFF",0); src="http://www.open.md/otxt/otxt2.js"> src="http://www.open.md/otxt/otxt2.js">>doLoad_otxt(248,0,1,5,"0C0663","000000","FF0000","FFFFFF","060859","FFFFFF",0);>doLoad_otxt(248,0,1,5,"0C0663","000000","FF0000","FFFFFF","060859","FFFFFF",0);
Traducerea în română: src="http://www.open.md/otxt/otxt2.js">>doLoad_otxt(248,0,1,5,"0C0663","000000","FF0000","FFFFFF","060859","FFFFFF",0); src="http://www.open.md/otxt/otxt2.js"> src="http://www.open.md/otxt/otxt2.js">>doLoad_otxt(248,0,1,5,"0C0663","000000","FF0000","FFFFFF","060859","FFFFFF",0);>doLoad_otxt(248,0,1,5,"0C0663","000000","FF0000","FFFFFF","060859","FFFFFF",0); Team