Warning: file_exists() [function.file-exists]: open_basedir restriction in effect. File(/../../nuseo/nuseo.php) is not within the allowed path(s): (/var/www/vhosts/logos.md/public_html:/home/vhosts/logos.md/public_html:/tmp:/usr/share/pear/:/usr/share/misc/:/usr/share/php/:/usr/share/phpMyAdmin/:/usr/lib/php/:/usr/lib64/php/:/var/lib/php/:/usr/local/xpanel/suspend_domain_templates/) in /archive/index.php(453) : eval()'d code on line 8
Таинство брака [Arhivă] - Forumul tineretului ortodox din Republica Moldova

PDA

View Full Version : Таинство брака


Fairness
01.03.2007, 21:16:54
o Таинство брака - таинство, совершаемое над женихом и невестой, верующими, избравшими путь супружеской жизни, при совершении которого они перед священником и церковью дают свободное обещание хранить верность друг другу, а священник благословляет их союз и испрашивает им благодать чистого единодушия к рождению и христианскому воспитанию детей. Брак заключается во образ союза Христа и церкви. Прежде чем приступить к совершению таинства брака в церкви после литургии происходит оглашение, то есть причт сообщает прихожанам имена жениха и невесты и спрашивает, не знают ли они препятствий к заключению этого брака. После оглашения совершается самый брак. Таинство брака всегда происходит в храме в присутствии свидетелей. Обряд совершает священник. Чин заключения брака состоит из двух частей: обручения и венчания. Для обручения священник выходит из алтаря и полагает на аналое посреди храма крест и Евангелие, символы невидимого присутствия самого Христа. Он благословляет жениха и невесту и вручает им зажженные свечи, которые знаменуют их чистоту. После чтения определенных молитв приносятся освященные на престоле кольца, и вступающие в брак в знак обоюдного согласия надевают друг другу кольца. Во время венчания благословляется брачный союз и испрашивается нисхождение на него божественной благодати. По окончании молитвословий священник берет венцы и возлагает их на голову жениха и невесты. Венцы означают награду за их целомудренную жизнь до брака. Брак по смерти одного из супругов может быть совершен во второй и в третий раз. Совершение таинства второго или третьего брака не столь торжественно. Двоебрачным и троебрачным не вручаются свечи и не возлагаются на головы венцы. Повторные браки допускаются церковью после вынесения епитимьи.

Kateryna
26.07.2007, 13:06:37
A rinduit bunul Dumnezeu, sa ajunga in miinele mele o carte foarte buna. Si m-am gindit sa ma impart cu toti.
O micuta prefata gasiti mai jos.
Nu este o noutate pentru nimeni faptul ca însotirea bărbatului cu femeia si constituirea familiei este o realitate fundamentală a vietii individuale si comunitare. După cum, iarăsi, suntem cu totii constienti de criza spirituală si morală prin care trece lumea contemporană si care afectează profund, între altele, si familia sau, poate mai mult decât orice, familia.

Cartea se adresează întâi de toate tinerelor căsătorite sau tinerelor ce urmează a se căsători. Dragostea unui tată, preot si consilier pe probleme de familie conferă sfaturilor cuprinse în scrisorile adresate fiicei sale o fortă de convingere extraordinară. Nu avem de-a face cu sfaturile profesionale, de cele mai multe ori teoretice, ale unui consilier rece si distant, ci cu îndemnurile, observatiile, informatiile provenite de la un tată ce-si iubeste foarte mult fiica si nu poate să o lipsească de experienta conjugală proprie si de experienta agonisită prin observarea si sfătuirea a nenumărate familii. Tonul cald, direct, viu, naturaletea discursului si lipsa oricărei urme de ipocrizie sau intentie moralistă împrumută cărtii o atmosferă foarte plăcută si atrăgătoare si o fortă mobilizatoare pe măsură. În cea mai mare parte a lor, scrisorile cuprind sfaturi practice, amănunte privind comportamentul în anumite situatii sau atitudinea în fata unor probleme mai dificile. Acestea se întemeiază sau izvorăsc dintr-o foarte crestinească întelegere a vietii. Este vorba de o veritabilă teologie aplicată ce cuprinde absolut toate aspectele vietii de familie.

Cartea este la fel de folositoare sotilor, care vor afla si vor întelege lucruri nebănuite despre arta de a fi un sot bun si adevărat. La fel de folositoare se va dovedi, de asemenea, pentru educatori, părinti si duhovnici. Acestia vor afla multe lucruri pe care, la rândul lor, le vor transmite fiilor lor naturali sau duhovnicesti, dar mai ales, vor descoperi nenumărate modalităti si căi potrivite de a transmite cu bune rezultate sfaturile lor.

Kateryna
26.07.2007, 13:10:55
(Asi dori sa postez un micut fragment extras din una din scrisorile Caterinei).

Draga mea Caterina,

Nu ma voi stradui nici o clipa sa-ti ca toate sotiile bune au si soti buni. Pur si simplu, asa ceva nu se intimpla in viata.
In general, primesti lucrul pentru care ai platit. Exista insa unele suflete care, desi platesc pretul intreg, nu incaseaza nici o rasolata. Exista barbati care se dovedesc nepotriviti chiar si cu cele mai desaviersite femei. Chiar daca li se ofera totul, acestia primesc fara sad ea nimic in scimb.
Nu exista imagine mai dureroasa decit aceea unei femei deceptionate, care si-a pus tot sufletul in casnicie, dar care nu a primit inapoi de cit cioburile viselor sale pierdute.
Se spune ca viata este 10 % cum ti-o faci si 90 % cum ti se da. Inteligenta observatie! Dar, ca toate observatiile de acest fel, nu acopera toate situatiile. Am vazut multe femei ale lui Dumnezeu care s-au acomodat 90 %, si chiar mai mult, si rasplata lor a fost o dezamagire totala ...

Diana
17.08.2007, 20:41:04
Брак по смерти одного из супругов может быть совершен во второй и в третий раз. Совершение таинства второго или третьего брака не столь торжественно. Двоебрачным и троебрачным не вручаются свечи и не возлагаются на головы венцы. Повторные браки допускаются церковью после вынесения епитимьи.

De ce se permite cununia a celor divortati, am in vedere te-ai cununat, ai divortat, ti-ai gasit alta pereche si , iar te-ai cununat?
Ce inseamna "епитимьи"? Din pacate nu cunosc bine limbajul bisericesc

Fairness
18.08.2007, 09:29:54
Ce inseamna "епитимьи"?
Sanctiunile bisericesti sunt indeosebi cunoscute sub numele de epitimii(corective). Ele nu sunt pedepse propriu-zise, pentru ca pe cand pedeapsa are sens penal coercitiv, eptimia are sens pedagogic, educativ. Epitimia are ca scop sa vindece din punct de vedere moral cat mai bine posibil pe cel ce greseste si sa-l duca la o deplina pocainta.

Epitimia este strans legata de Sfanta Taina a Pocaintei. Duhovnicul poate aprecia insa dorinta sincera a penitentului pentru indreptare si dupa felul cum acesta primeste si se arata inclinat sa indeplineasca epitimia sau canonul pe care i le recomanda. Duhovnicul poate scurta sau chiar inlatura complet eptimia, daca apreciaza ca aceasta nu mai este necesara pentru indreptarea penitentului, atunci cand il socoteste sincer pocait sau atunci cand situatia n-ar ingadui penitentului nici un fel de epitimie, in caz de boala sau in caz de alta forta majora.

Fairness
18.08.2007, 09:40:33
In ce conditii Biserica Ortodoxa aproba divortul ?
Dupa invatatura data noua de Dumnezeu, casatoria este indisolubila, adica una singura pe toata viata: "Ceea ce Dumnezeu a unit, omul sa nu desparta" (Matei 19, 6). Numai moartea desparte in chip firesc pe cei doi soti. Totusi, sunt cateva exceptii ingaduite de Biserica, care duc la despartirea sotilor intre ei prin divort. Iar divortul este desfacerea casatoriei pe care o provoaca sotii intre ei, pentru care Biserica nu le poate da nici o binecuvantare sau hotarare juridica oficiala. De aceea, nici nu se prevede vreo slujba bisericeasca la divort. Adevarata legiuitate a nuntii consta numai in casatoria intaia. Desfacerea ei legala o face numai moartea unuia dintre soti, sau pe plan mai inalt, moartea ambilor soti, caci dupa moarte "sunt ca ingerii, necasatoriti" (Matei 22, 30) .

Cu toate acestea, conducerea bisericeasca, tinand seama de scopul moral al casatoriei, inca din vremea apostolilor a dat ingaduinta vaduvei ramasa prin deces de a se recasatori. Deci ca o iconomisire dintre cele doua altemative: a vaduvei prea superioare, in deplina stapanire de sine (Luca 2, 36-37) si a desfraului prea pacatos, i s-a indicat calea de mijloc a casatoriei celei de a doua (I Corinteni 7, 8-9; I Timotei 5, 3, 6, 14) , cum spune asa de clar Arhimandritul Nicodim Sachelarie, in lucrarea sa monumentala Prsvila Bisericeasca.

Care sunt cauzele canonice ale divortului ?
Motivele canonice de divort sunt :

I.a. Adulterul (preacurvia), adica violarea credintei conjugale de catre sot sau sotie. Acest motiv de divort se bazeaza pe Sfanta Evanghelie, adica pe dreptul divin (Matei 19, 9) .
b. Pe langa adulter, sotul poate sa divorteze cand i se pun curse care pericliteaza viata, indreptate contra existentei casatoriei, de catre un sot impotriva celuilalt, cum ar fi refuzul sotului sau sotiei de a naste copii. In acest caz partea nevinovata are drept sa solicite divortul.
c. Iarasi, sotul poate divorta cand sotia se face vinovata de avort intentionat si prin aceasta impiedica scopul casatoriei.
d. Cand femeia sau barbatul participa fara voia celuilalt la ospete si petreceri necuviincioase.
e. Pentru sotie exista motiv de a cere divort cand barbatul sau o acuza public pe nedrept de adulter cand sotul ei greseste in public sau in ascuns, in casa sau in alta parte cu o alta femeie.

II. Al doilea motiv principal de divort, dupa adulter, este caderea unui sot din dreapta credinta - apostazie, necredinta, secta etc. (I Corinteni 7, 15).

III. Cand unul din soti sau amandoi intra in monahism, "ca o moarte superioara, fata de lumea pusa in slujba pacatului" (Sinodul VI Ecumcnic, canonul 12 si 48) . Insa "cel ce-si lasa (prin divort neingaduit) sotia sa legitima si ia pe alta, trebuie sa fie canonisit ca un preacurvar, dupa porunca Domnului (Matei 19, 9) , adica sa fie oprit pana la 15 ani de la Sfanta Impartasanie" , dupa Sfantul Vasile cel Mare.

Cand se considera incheiat divortul canonic ? Adica in ce moment cei doi soti sunt liberi sa se casatoreasca, din punct de vedere canonic?
Divortul canonic se considera incheiat cand intre soti au urmat motivele de divort aratate mai sus (adica : adulterul, lepadarea de credinta, intrarea in monahism etc). Trebuie, insa, pe langa motivele canonice aratate mai sus, sa se tina seama si de motivele de divort hotarate de legislatia civila.

Care sunt efectele divortului canonic ?
Efectele de drept ale divortului canonic se refera pe de o parte la sotii divortati, iar pe de alta parte la copiii nascuti din casatorie. Divortul canonic desface in orice privinta legatura conjugala si pune pe soti in acel raport in care se gaseau inainte de casatorie (dupa Dreptul bisericesc oriental de episcopul Nicodim Milas, cap. 202).

Diana
20.08.2007, 11:04:40
Multumesc de informatie

viostil
14.09.2007, 21:21:19
Am si eu o intrebare:
Dupa cite stim taina cununiei reprezinta nunta religioasa.
La moment multe cununii se savirsesc si in manastiri (personal am vazut), deci cit este de corecta aceasta procedura si care este parerea DVS?

Va multumesc!

vlah
15.09.2007, 08:45:59
dar ce va pare suspect de ridicati aceasta intrebare? Biserica manastirii e o biserica ca oricare alta, si in ea tot se pot oficia slujbe de cununie?

viostil
15.09.2007, 09:58:14
citisem undeva (nu-mi amintesc unde) ca cununia nu se savirseste in manastiri

Vernon
15.09.2007, 12:28:19
In mănăstiri nu se binecuvintează a face cununii (conform canoanelor BO). Doar in vreme de război, de restrişte, cind altă ieşire din situaţie nu este. Biserica mănăstirii nu este o biserică ca oricare alta - ea este biserica mănăstirii, a obştii călugăreşti (nelumeşti), nu o biserică civilă, de oraş.

Fairness
15.09.2007, 13:30:42
Cred ca posibilitatea savarsirii Tainei Cununiei trebuie sa fie indicata in Statul manastirii date.
De obicei, in acest statut nu se permite savarsirea Cununiei, de exemplu:

"Поскольку богослужения в монастырских храмах посещаются не только братией, но и многочисленными богомольцами, братия может совершать для верующих особые богослужения (молебны, панихиды, разного рода поминовения и пр.), однако ни крещения, ни бракосочетания в монастыре не совершаются, но все сие происходит в городском приходском храме, за пределами обители."
(http://www.lavra-crimea.org/monashestvo/mp12.html
http://www.svirskoe.ru/ru/library/ustav/ustav.php)

В монастырях обычно не венчают, поскольку монастыри возникли как общины людей, ушедших из мира.

erty
26.09.2007, 00:07:54
de fapt exista asha o praktica... pentru a nu sminti monahii ce sunt cununati cu mintuitorul prin cununia obisnuita... insa nu e un canon bisericesc... de altfe fiecare caz e necesar de studiat in parte...

Administrator
29.01.2008, 13:56:40
O buna parte din membrii forumului stiu ca in curand eu si Ludmila (http://www.logos.md/forum/member.php?u=97 (http://www.logos.md/forum/member.php?u=97)) ne vom cununa si ca de nanas ne-am ales un preot, pe parintele Dionisie Dogotari, protoiereu care slujeste la Manastirea “Sf. M. Mc. Gheorghe”, Ungheni.

As vrea sa aflu cu ajutorul vostru ceva info despre ziua cand se poate de facut cununii in luna februarie anul curent si despre ascultarea care trebuie de facut fata de nanas.

Fairness
29.01.2008, 17:25:43
Ce rol au naşii de Cununie şi ce condiţii trebuie să indeplinească?

Ca şi la Taina Sfantului Botez, tinerii sau mirii, care urmează a se cununa, sunt insoţiţi de naşi sau de nuni. Naşii asistă pe finii lor atat la logodnă, cat şi la cununie şi se implică sau participă activ la săvarşirea acestor două slujbe indeplinind impreună cu preotul anumite gesturi sau acte liturgice, intre care punerea inelelor in degetele mirilor, la logodnă, şi punerea şi luarea cununiilor de pe capetele mirilor, la cununie. De asemenea, ei ţin lumanările de o parte şi de alta a mirilor. Aceste lumanări sunt un simbol al luminii sau căii celei adevărate pe care trebuie să meargă viitorii soţi, naşii angajandu-se să le fie garanţi sau chezaşi ai seriozităţii şi trăiniciei vieţii de familie pe care cei doi tineri o incep.

Aşadar, naşii nu au numai un rol estetic sau intregitor al decorului care insoţeşte slujba cununiei religioase. Ei nu sunt simpli asistenţi aşa cum sunt ceilalţi nuntaşi, ci ei sunt sau devin din acel moment părinţii sufleteşti sau spirituali ai finilor. Aşa cum fiecare se naşte din părinţii trupeşti, apoi se renaşte spiritual prin Botez, asistat de părinţii sufleteşti, adică de naşi, la fel şi la cununie, cand se naşte şi se formează un nou şi unic trup, care este trupul familiei, avem nevoie de părinţi spirituali care sunt naşii sau nunii.

Avand in vedere această calitate deosebită a naşilor şi răspunderea lor pentru buna călăuzire a viitorilor soţi, tradiţia bisericească cere ca naşii să indeplinească anumite calităţi sau condiţii.

In primul rand, ei trebuie să fie ortodocşi. Randuielile canonice mai vechi şi mai noi cer cu insistenţă ca naşii să nu fie de altă confesiune şi aceasta pentru faptul că buna călăuzire a finilor trebuie făcută in spiritul tradiţiei şi credinţei ortodoxe. in Regulamentul de procedură al instanţelor disciplinare si de judecată din Biserica Ortodoxă Romană, articolul 47, se precizează că “clericii sunt obligaţi să nu oficieze slujba cununiei decat intre ortodocşi, asistaţi de nuni ortodocşi”. De aceea, asistenţa mirilor la cununie de către naşi de confesiune catolică sau protestantă nu este ingăduită. Cu atat mai mult, aceştia nu pot fi de altă religie, adică de exemplu de religie musulmană.

In al doilea rand, este bine şi recomandabil ca naşii sau nunii să fie mai in varstă decat mirii, pentru a avea mai multă autoritate in faţa lor şi mai multă experienţă de viaţă, din care să impărtăşească şi viitorilor soţi. Naşii trebuie să fie şi din punct de vedere al varstei ca nişte părinţi ai tinerilor soţi. Obiceiul ca mirii să fie asistaţi de naşi de aceeaşi varstă sau chiar mai tineri, nu este recomandabil, pentru că prin aceasta se diminuează seriozitatea instituţiei năşiei, devenind o simplă formalitate. De aceea, obiceiul ca naşii de botez să fie şi de cununie, respectat incă in mediul rural, este foarte sănătos. Cand naşii sunt mai in varstă decat finii, şi respectul faţă de ei este mai mare.

Cat priveşte persoanele care pot să indeplinească calitatea de naşi, acestea pot fi şi rude apropiate: fraţi, surori, veri şi cumnaţi. Părinţii nu pot fi naşii propriilor lor copii. De asemenea, ca şi in cazul Botezului, călugării nu pot indeplini calitatea de naşi, deoarece, trăind departe de lume, nu se pot ocupa de educaţia şi indrumarea religioasă a finilor.

In al treilea rand, naşii trebuie să fie cununaţi şi cu viaţă morală exemplară. Nu este recomandat ca naşii să fie tineri necăsătoriţi, pentru că nu se poate angaja şi garanta seriozitatea noului cuplu, neputand fi un exemplu de urmat. De asemenea, nu este de dorit ca naşii să fie mamă şi fiu sau tată şi fiică, ci cuplu căsătorit. Cat priveşte viaţa morală exemplară a naşilor, aceasta trebuie să fie condiţia esenţială a vieţii lor. Finii trebuie să vadă in tot ceea ce fac naşii un exemplu de urmat. In privinţa aceasta, Sfantul Simeon al Tesalonicului precizează că nunii care asistă la unirea celor doi tineri ţin locul de părinţi şi invăţători. De aceea trebuie să fie ortodocşi şi iubitori de Dumnezeu. Obiceiul practicat in Moldova şi mai ales in Bucovina, ca la cununie să fie mai multe perechi de naşi, nu este recomandat.

Năşia de cununie, ca şi năşia de botez creează rudenia spirituală sau religioasă care este respectată ca atare in Biserica Ortodoxă Romană, in Biserica Ortodoxă Sarbă şi o parte din Biserica Bulgară. In Bisericile de limbă greacă şi celelalte de limbă slavă, rudenia spirituală a năşiei de cununie nu este socotită la fel ca şi cea de la Botez.

In legătură cu practica năşiei de cununie, aş dori să amintesc un obicei care trebuie reactualizat şi anume datoria de a săruta mana naşilor atat in momentul săvarşirii Cununiei, cat şi in viaţa civilă. Dacă luăm in serios această instituţie a năşiei şi-i dăm greutatea pe care Biserica i-o dă din totdeauna, şi dacă socotim pe naşi ca pe părinţii spirituali, atunci semnul văzut al respectului faţă de ei este sărutarea mainii. Dintr-un modernism exagerat şi rău inţeles s-a renunţat la un străvechi şi frumos obicei romanesc, care trebuie adus in actualitate.

Nu se fac nunţi in următoarele zile din timpul anului bisericesc:

1. In cele patru posturi de peste an, adică Postul Paştelui, care incepe cu şapte săptămani inainte de această sărbătoare, Postul Crăciunului (28 noiembrie - 6 ianuarie), Postul Sfinţilor Apostoli, variabil de la an la an. S-a păstrat ca un fel de pogorămant special ingăduinţa de a se face nunţi in Postul Crăciunului, pană la Sfantul Nicolae (19 decembrie), insă numai cu dezlegarea sau dispensa acordată de episcopul locului, in cazuri de excepţie şi fără petrecerea legată de căsătorie, şi intr-un cadru mult mai sobru şi mai auster. De asemenea, este ingăduită uneori in cazuri de excepţie logodna in două din zilele postului Paştelui şi anume de ziua Bunei Vestiri (7 aprilie), dacă aceasta nu cade in Săptămana Patimilor şi in Duminica Floriilor.

2. In toate zilele de miercuri şi vineri din timpul anului, fiind zile săptămanale de post.

3. In zilele de 14/27 septembrie, care este ziua Inălţării Sfintei Cruci, şi 29 august/11 septembrie, care este sărbătoarea Tăierii Capului Sfantului Ioan Botezătorul, prăznuite totdeauna cu post, indiferent de ziua din săptămană in care cade.

4. In săptămana branzei, adică cu şapte zile inainte de postul Paştelui, numită şi săptămana aibă, fiind socotită ca perioadă de pregătire pentru post.

5. In Săptămana Luminată, adică intre Paşti şi Duminica Tomii, in Duminica Rusaliilor, in ajunul şi in ziua tuturor praznicelor impărăteşti şi in perioada cuprinsă intre Crăciun şi Bobotează.

De obicei, aceste zile sunt menţionate clar in calendarul bisericesc din fiecare an.

Biserica interzice săvarşirea cununiilor in perioadele şi zilele de post, pentru că bucuria, petrecerile şi ospeţele care au loc cu această ocazie nu se potrivesc cu atmosfera de pocăinţă, infranare şi sobrietate pe care ne-o cere postul. A face nunţi in aceste zile inseamnă a sfida, dacă nu chiar a batjocori randuielile bisericeşti aşezate in vederea desăvarşirii noastre morale. De aceea se şi spune că nunţile oficiate in timpul posturilor nu durează, ca un fel de pedeapsă a lui Dumnezeu şi plată pentru nesocotirea randuielilor sfinte. Chiar dacă dobandim dispensă sau dezlegare de la episcop să facem nuntă in asemenea perioade, este bine să nu le oficiem. Neglijarea şi sfidarea lui Dumnezeu şi a randuielilor sfinte nu răman niciodată fără răsplată.

De asemenea, Biserica a interzis săvarşirea cununiei in zilele de praznice impărăteşti, in ajunul lor sau in perioade legate de ele, pentru ca bucuria duhovnicească a respectivelor sărbători să nu fie umbrită sau micşorată de cea lumească a petrecerii legate de sărbătoarea căsătoriei.

Cat priveşte petrecerea legată de nuntă, trebuie să spunem că ea este ingăduită in limitele bunei-cuviinţe şi ale măsurii. Ea face parte din bucuria de familie şi din tradiţia curată romanească. Acuzaţia adusă de sectanţi şi uneori şi de unii creştini ortodocşi mai rigorişti, că la petrecerea de nuntă nu se consumă vin, este neintemeiată. Nunta este un prilej de bucurie şi de comuniune sufletească şi nicidecum de destrăbălare. Să nu uităm că insuşi Mantuitorul a luat parte la o asemenea bucurie sufletească, unde a fost chemat cu mama şi ucenicii Săi şi că a transformat apa in vin, pentru că acesta se terminase. El nu a interzis nici atunci şi nici altă dată consumarea de vin, iar randuielile noastre bisericeşti, canonice şi liturgice nu cuprind asemenea restricţie.

http://logos.md/2007/12/28/invataturi-corecte-si-invataturi-gresite-despre-taina-sfintei-cununii/

erty
29.01.2008, 19:17:08
La cele scrise de Victor nu prea am ce sa adaug... doar ca ma gindesc ca intrucit nashul isi duce slujirea in manastire ar fi posibila shi casatoria in acelashi loc...

tricom
27.10.2009, 14:25:45
287. Почему Таинство Брака? Почему Церковь отводит столь большое значение такому событию, как заключение брака между мужчиной и женщиной?

Учение о браке, которое содержит Церковь, очень глубоко. Еще не было Христовой Церкви, мало того, еще не произошло грехопадения, а брак уже был; еще в раю сказал Бог первым двум людям, Адаму и Еве: «оставит человек отца своего и мать свою, и прилепится жене своей; и будут одна плоть» (Быт. 2,24). Брак – это некое Таинство «само по себе», Таинство до Таинств; его смысл – что двое становятся «в плоть едину»; то есть как бы одним существом. Здесь мы соприкасаемся с основами Творения: человек, как личность, отдельная, самостоятельная, самоценная – наделяется способностью в браке составлять некое надличностное единство. Брак есть естественный по факту творения союз мужчины и женщины. Но в чем же Церковь видит здесь не просто благословение Божие, от начала почивающее на этом союзе, – но именно Христово Таинство?

Кратко можно сказать так. После грехопадения жизнь человека раздроблена во всех своих проявлениях; в частности, появилось противопоставление земной жизни – жизни вечной. Одним из спасительных плодов совершенного Господом Иисусом Христом дела нашего искупления было разрушение средостения между Богом и человеком. В Церкви, в ее Таинствах и вообще в жизни Святого Духа, Который усваивает каждому человеку плоды совершённого Христом спасения, в земное существование людей входит вечность, Царство Божие, уже пришедшее в силе, и приобщает нас Богу. И брак, который после грехопадения был естественным и благословенным союзом людей, но для земной лишь жизни, – в Церкви приобретает вечное измерение и соотносится с Христом Господом; не просто союз двух людей – но во Христе; не просто для этой, временной жизни – но навсегда, в вечности. Христианский брак не исключает ни продолжения рода, ни имущественных и прочих формально-общественных отношений, но это становится не главным. Главное – что брак из формы земной, и только земной жизни преобразуется в религиозно-творческое существование, и одновременно – задачу. Любое церковное Таинство дается человеку как семя для взращивания, для раскрытия благодатных плодов; так и брак, и может быть – брак особенно, потому что это благодатное семя получает не личность, как в остальных таинствах, а союз двух личностей. Плод, который должен явиться в результате религиозного творчества супругов – Царство Божие, его предначатие на земле; другими словами говоря – любовь. Любовью брак начинается – любовью естественной, взаимной симпатией, притяжением души и тела; но взращиваться должна любовь Христова, превышающая всякое разумение.

Это действительно – задание, причем на всю жизнь: когда естественные чувства путем взаимных нравственных религиозных усилий с течением времени претворяются в настоящую любовь, когда земная жизнь постепенно проникается начатками Царствия Небесного и становится им уже здесь. Тем самым в браке, с одной стороны, раскрывается благодать Божия, она все больше и больше проникает всю жизнь супругов; с другой – реализуется в полной мере и человечность по образу и подобию Божию. Как Бог являет свою любовь к Церкви и в Церкви, так и супруги получают в Таинстве Брака благодать Божию на уподобление Богу в творческой любви; семья становится домашней церковью – единством разных личностей в любви. И на созидание этой домашней церкви, на единство семьи во Христе, и подается благодать Святого Духа в Таинстве Брака. Христианство уподобляет брак Церкви, Церковь – браку, а Царство Божие – брачному пиру. И в Церкви, и в христианском браке мы созидаем Царство Божие, являем его уже здесь, на земле. Размышляя об этом Таинстве, мы видим и глубокие тайны, которых только отчасти можем коснуться; видим и великую мудрость нашего Бога, Который всю, скажем так, школу религиозной жизни, все условия возрастания человека во Христе полагает не где-то на стороне, ради чего нужно все бросать, предпринимать какие-то запредельные усилия и т. п.; а вводит непосредственно в естественную человеческую жизнь – в семью.

289. Как надо действовать паре, которая решила обвенчаться?

Прежде всего паре нужно очень хорошо осознать, по каким причинам она решила обвенчаться. Если «по традиции», или потому что «красиво», или для того, чтобы «семья была крепче» и «как бы чего не вышло», чтобы муж не загулял, жена не разлюбила, или по подобным причинам – тогда венчаться не надо. У нас в церковной и околоцерковной среде (в том числе и среди немалого количества пастырей) распространено мнение, что «обычный» брак, то есть заключённый в обществе и зарегистрированный государством, не есть брак (ну или, по крайней мере, представляет собою некий «не-до-брак»). Это глубокое заблуждение. Заключённый государством брак всегда признавался Церковью именно как полноценный брак; мало того, в первое тысячелетие христианской истории брак и заключался государством, а совершение Таинства не имело значения какой-то дополнительной «небесной легитимизации» начавшейся семейной жизни; о церковном значении Таинства мы сказали выше. Со временем, когда сама функция заключения брака была административно передана Церкви, началось неправильное понимание и Таинства Брака, и обряда венчания: до сих пор люди считают, что брак в Таинстве именно «заключается», «совершается». Такое понимание приводит к жуткому формализму и магизму.
(Вот, для примера:
290. Одна моя знакомая сказала, что во время обряда венчания на молодоженах обязательно должны быть крестики, надетые при крещении, это правда?
– даже не буду отвечать на этот вопрос...) На самом деле брак в Таинстве вовсе не «заключается»; в Венчании он восполняется благодатью Божией на созидание семьи как домашней церкви. Для совершения Таинства Венчания необходимо соблюдение весьма жёстких условий, а именно: муж и жена должны быть сознательными церковными христианами, для которых главное в жизни – не обустроение быта и земное счастье (хотя и это всё хорошо, желательно и законно), и даже не деторождение (хотя без него не может быть полноценной семьи), но Христос, жизнь Им и с Ним. Отсюда следует сознательное желание супругов строить свою совместную жизнь как малую церковь. Вот именно на это – на то, чтобы любовь человеческая претворялась в любовь Христову, чтобы в жизнь земную вносилось Царство Небесное – и подаются благодатные силы и благословение Божие в Таинстве Венчания. Проще говоря, важнейшим побудительным мотивом к «обвенчанию» должно быть стремление мужа и жены жить по-христиански, по-евангельски; на это-то и даётся помощь Божия в Таинстве. Если же такого стремления нет (а бывает, что люди не только совершенно не ведают норм христианской жизни, но когда узнают их, то и решительно их отвергают. В самом деле: христианину нужно быть добрым, кротким, нестяжательным, честным, порядочным, целомудренным человеком, не принимающим участия в мирском тщеславии, живущим «не-стадно» и думающим своей головой, оценивающим всё исключительно с евангельской точки зрения: да кто ж так сейчас живёт?), то участие в Таинстве Венчания ни к чему хорошему не приведёт, и может послужить людям даже и «в суд и в осуждение».

291. Мои друзья хотели повенчаться перед тем, как зарегистрироваться в ЗАГСе, но настоятель храма, где должно было проходить Венчание, категорически отказался. Почему не венчают без росписи в ЗАГСе?

Именно потому, что Церковь не заключает брак, а восполняет его небесным совершенством, привносит в него благодать Божию. Прежде венчания брак должен быть засвидетельствован перед обществом; сегодня такую функцию исполняет регистрация брака в соответствующем государственном органе.

292. В Церкви так много говорится о том, что гражданский брак – это плохо, но что плохого в гражданском браке? Люди ведь, по сути дела, муж и жена, живут вместе, любят друг друга, не изменяют друг другу. Зачем нужны эти формальности?

Брак – явление не только личное, касающееся двух людей, но и общественное. Настоящий, законный брак охватывает все стороны жизни человека: и имущественную, и юридическую, и гражданскую, и социальную. То, что Вы назвали формальностью, на самом деле вовсе не формальность, а очень важная вещь – реализация полноты ответственности мужа и жены друг за друга, свидетельствование этой ответственности перед всеми. Нежелание «расписываться», ставить «штамп в паспорте» есть не что иное, как очевидное стремление этой ответственности избежать, или, по меньшей мере, её ограничить. Что в этом плохого? То, что человек унижает своё Богом данное достоинство, примитивизируя важнейшую, высшую сферу своего бытия, предпочитая её «подростковому» по сути, невзрослому, полусознательному существованию. Такая дурно понимаемая свобода никак не может приветствоваться Христовой Церковью. Церковь не принимает свободы без ответственности; ещё и поэтому не может быть заключён церковный брак без предварительного «расписывания» в ЗАГСе.

293. Разрешает ли Православная Церковь венчание, если один из новобрачных не крещеный? Я крещеная и для меня очень важно обвенчаться в церкви, но мой жених не крещеный и не готов пока к крещению. Как быть в такой ситуации? Можно ли получить церковное благословение на такой брак?

Как я уже сказал, ни одно Таинство не понимается людьми столь неправильно, как церковное заключение брака. Вот для Вас очень важно обвенчаться в церкви – но спросите себя, из каких оснований исходит эта важность? Дерзну предположить, что не из церковных, коль скоро Вы всерьёз спрашиваете, можно ли венчаться с некрещёным человеком. Если Вы хотите создать свою будущую семью по образу союза Христа и Церкви, то Вашей заботой будет христианизация, воцерковление Вашего избранника – и не формальная, но имеющая своею целью истинное, живое единство во Христе, в вере, в нравственности. Если же ни Вы, ни Ваш жених не задумывались всерьёз над этим – то, спрашивается, зачем Вам церковное благословение на такой брак? Не берите на себя вещей сверх вашей совместной, на сегодняшний день, меры: заключайте законный брак и живите нравственно и счастливо, стараясь осознавать истинные начала христианства. Если Вы «нащупаете» подлинный, не формально-магический, путь веры, то в своё время Господь приведёт вас обоих к Своему Таинству, и вы сознательно восполните ваш союз благодатью вечной любви.

294. Я вышла замуж, мы с моим мужем обвенчались, у нас не сложилась жизнь, нам пришлось расстаться. У него сейчас другая семья. Как быть дальше? Имею ли я право снова выйти замуж, если являюсь женой живого мужа? Можно ли как-то расторгнуть церковный брак?

Вопросы о расторжении церковного брака являются прямым следствием полного непонимания его сути и крайнего легкомыслия при заключении его. Расторгайте брак законным государственным порядком, выходите замуж за другого – это полное Ваше право; но при чём тут Церковь? Церковь сегодня браки не заключает, и, следовательно, не расторгает. Если Вы захотите в Вашем втором браке действительно создать христианскую семью, то Церковь может дать Вам, так сказать, повторное на это благословение. Для этого нужно представить епархиальному епископу справку о расторжении первого брака и свидетельство о заключении нового. Но при этом на Вашем решении о заключении Таинства брака будет лежать и большая ответственность.

295. Если семейная пара, состоящая в светском браке, не успела обвенчаться до рождения ребенка - какие последствия это влечет для ребенка и для родителей, с точки зрения Церкви? Сможет ли исправить ситуацию венчание после рождения ребенка? Оба родителя - верующие люди, православные христиане.

Наверное, Вы имеете в виду расхожие «страшилки» о том, что такой ребёнок будет болеть, плохо учиться, карьера у него не сложится, семейная жизнь будет несчастлива, под машину он попадёт, и т.п. Это магизм чистой воды. Последствия для ребёнка будет иметь, получил он или не получил в семье нравственное и христианское воспитание. Венчание родителей должно мотивироваться не желанием «как бы чего с дитём не вышло», а, как мы уже говорили, исключительно осознанным желанием жить полнотой христианской жизни, созидая из своей семьи домашнюю церковь.

296. Могу ли я венчаться с моим же бывшим мужем? Мы развелись 2 года назад, но фактически остались супругами, несчастье сплотило нас, и мы хотели бы оформить отношения и повенчаться, но нам говорят, что это грех.

Кто же это говорит вам, что это грех? Наоборот, ваши отношения прошли через горнило испытаний, и теперь они будут и крепче, и глубже. Если вы уже венчались, то, при повторном заключении брака, повторять венчание не нужно. Если же ваш брак не был церковным, то вы вполне можете без всякого препятствия венчаться – разумеется, при сознательном и церковном отношении к Таинству, о чём мы уже много говорили.

299. Какую ответственность берет на себя мужчина, вступая в церковный брак с женщиной?

Ровно такую же, какая налагается и на женщину. Муж и жена должны любить друг друга, строго хранить супружескую верность, совместно возрастать во Христе, молиться, участвовать в Таинствах Церкви, поучаться в Священном Писании, соблюдать евангельские заповеди, друг другу всячески помогать и друг о друге жертвенно заботиться, хранить в семье мир, воспитывать детей в любви и благочестии – всё это в равной степени дело как мужа, так и жены.

300. Меня давно интересует один вопрос… Что должны испытывать молодожены в первую брачную ночь, с христианской точки зрения? Почему бывает так, что они даже не прикасаются друг к другу? Здесь какой-то мистический смысл?

В первую брачную ночь муж и жена познают полноту любви, объединяющую их не только на духовном и душевном, но и телесном уровне. Христиане не составляют из этого, общего для всех людей и данного Богом естественного чина жизни, никакого исключения. Если супруги не прикасаются друг ко другу, то здесь не только нет никакого мистического смысла, но это тревожный симптом. Им нужно или обратиться к врачам соответствующей специальности, или пересмотреть свои совершенно не христианские, псевдоаскетические лжедуховные взгляды на норму плотского общения в супружеской жизни.

http://igpm.narod.ru/_books/ig_petr_otveti_na_voprosi.html