Un simplu si emotionant apel la ajutorul oamenilor cu suflet mare
Adaugat la Octombrie 28, 2011 de Victor
Categoria: Anunturi, Binefacere
Salut !
Mă numesc Ana, am 31 ani şi lucrez chirurg pediatru în raionul Nisporeni, Republica Moldova.
Apelez la ajutorul dumneavoastră în speranţa că voi reuşi să-mi alin durerea şi poate printr-o minune voi putea aduna suma de bani atît de necesară vieţii mele. Nu credeam că voi ajunge să scriu despre asta şi îmi imaginez că nici vouă, cititorilor de rînd, nu vă este plăcut să citiţi asemenea articole, dar viaţa ne oferă atîtea surprize, încît merită să lupţi pentru ea. Eu voi încerca alături de voi să lupt pînă la capăt.
Continuare…
Viata Cuvioasei Maicii noastre Parascheva de la Iasi
Adaugat la Octombrie 27, 2011 de Victor
Categoria: Articole, Viețile Sfinților
Această cu adevărat mare şi vestită între femei, Cuvioasa şi pururea pomenita Parascheva s-a născut într-un sat al Traciei, numit şi din vechime şi acum Epivata. Părinţii fericitei erau de neam bun şi măriţi, înavuţiţi cu multe averi; mai mult însă îi mărea şi îi îmbogăţea dreapta credinţă în Dumnezeu şi vrednicia de a se numi creştini. Aceştia dar, aducînd la lumină pe Cuvioasa, întîi au renăscut-o prin scăldătoarea cea dumnezeiască a Botezului, apoi, înaintînd pe cale, o învăţară toată îmbunătăţirea şi aşezarea cea după Dumnezeu.
După ce a trecut la al zecelea an, ades ea mergea cu mama sa la biserica Preacuratei Născătoare de Dumnezeu şi a auzit aceste dumnezeieşti binevestiri: “Cel ce voieşte să vină după mine, să se lepede de sine şi să ridice crucea sa şi să urmeze Mie”. Îndată fiind cuprinsă de aceasta şi ieşind din biserică, a întîlnit un sărac; ascunzîndu-se de maica sa şi dezbrăcînd hainele strălucite şi luminate ce le purta, le-a dat lui şi ea a îmbrăcat pe ale aceluia, luîndu-le pe acestea cu oarecare meşteşugire înţeleaptă.
După ce a venit acasă şi au văzut-o părinţii într-un astfel de chip, s-au îngrozit şi au bătut-o ca să nu mai facă aşa. Ea însă nu numai de două ori, ci de trei ori şi de multe ori se zice că, dezbrăcînd hainele sale, le-a dat săracilor, întru nimic socotind pentru aceasta ocările, îngrozirile şi nesuferitele bătăi ale părinţilor. Şi acestea, în casa părintească, erau ca nişte preîntîmpinări ale roadelor ce, pe urmă, erau să odrăslească în ea şi păşiri spre trecerea peste om. Apoi, fiindcă nu mai putea suferi durerea duhului în suflet, fără ştirea părinţilor şi a celor de un sînge cu ea şi a mulţimii slugilor, a ajuns la Constantinopol.
Continuare…
Calea Păcii ““ Calea spre îndumnezeire
Adaugat la Octombrie 26, 2011 de Victor
Categoria: Articole, Cuvinte duhovnicesti
Biserica Ortodoxă se roagă zilnic pentru “Pacea de sus, pentru Pacea a toată lumea”. Primele şi ultimele pagini din Sfînta Evanghelie vorbesc despre Pace. Mîntuitorul Hristos a fost vestit de prooroci ca “Domn al Păcii”, al unei “Păci fără hotar”. La naşterea Sa, îngerii au cîntat “”¦pe pămînt Pace”¦”, iar după Înviere şi înainte de Înălţarea Sa la Tatăl cel Ceresc, El ne-a lăsat “Pace tuturor”, “Pacea mea dau vouă” şi ne-a făgăduit că este cu noi pînă la sfîrşitul veacurilor.
Continuare…
Despre cunoaşterea lui Dumnezeu
Adaugat la Octombrie 24, 2011 de Victor
Categoria: Articole, Cuvinte duhovnicesti, Siluan Athonitul
Atît de mult ne-a iubit pe noi Tatăl, încît ne-a dat pe Fiul Său [In 3, 6]; dar şi Fiul însuşi a voit aceasta şi S-a întrupat şi a vieţuit cu noi pe pămînt. Atît Sfinţii Apostoli, cît şi o mulţime de oameni au văzut pe Domnul în trup, dar nu toţi L-au cunoscut ca pe Domnul; dar mie, mult păcătosului, mi s-a dat să cunosc prin Duhul Sfînt că Iisus Hristos e Dumnezeu [1 Co 12,3].
Continuare…
Cuviosul Ambrozie de la Optina
Adaugat la Octombrie 23, 2011 de Victor
Categoria: Articole, Viețile Sfinților, Sfintii de la Optina
Sfîntul Ambrozie este socotit vîrful Bătrîneţii duhovniceşti de la Mănăstirea Optina. El a întrupat virtuţile tuturor bătrînilor în suişul lor cel mai înalt: smerenie sfîntă, curăţia minţii şi a inimii, dragoste îmbelşugată şi jertfa de sine desăvîrşită pentru mîntuirea aproapelui. Pentru că el atinsese adîncimile smereniei, Domnul l-a binecuvîntat cu daruri duhovniceşti prin care să vindece suflete bolnave. El citea inimile oamenilor şi îi era îngăduit să cunoască trecutul, prezentul şi viitorul oamenilor şi le vorbea în chip nemijlocit cuvîntul descoperit al lui Dumnezeu. Darurile lui era atît de mari, încît sute de oameni se adunau zilnic la coliba lui smerită din mijlocul Rusiei. Printre aceştia erau scriitorii Dostoievski, Tolstoi, Leontiev şi Soloviev. Dostoievski a fost atît de impresionat de pelerinajul său la Optina şi la Bătrînul Ambrozie, încît a scris ultimul şi cel mai mare roman al său ““ Fraţii Karamazov, cu scopul vădit de a reprezenta chipul duhovnicesc al Mănăstirii Optina şi pe Bătrînul Ambrozie.
Părintele Ambrozie, pe numele său de mirean Alexandr Mihailovici Grenkov, s-a născut la 23 noiembrie 1812, întro familie de credincioşi din regiunea Tambov. Dupa şcoala primară începe să studieze la seminarul din Tambov. În anul 1835, pe cînd se afla la seminar, Alexandr Mihailovici se îmbolnăveşte foarte grav, aflandu-se în faţa morţii, fără putere de împotrivire şi această împrejurare i-a hotarît calea vieţii. Bătrînul Ambrozie mărturiseşte: “Am făgăduit Domnului că dacă mă va face sănătos şi mă va ridica din patul de boală, voi merge la mănăstire negreşit.” Se însănătoşeşte în chip miraculos dar hotărîrea de a merge la mănăstire îl înfricoşează prin marea îndatorire înaintea lui Dumnezeu şi a omului, pe care se pregătea să o primească, şi îl speria ruptura de partea mai luminoasă a vieţii din lume. A început în sufletul lui o luptă cumplită între hotarîrea luată şi şovăielile fără de voie.
Continuare…
Predică la Duminica a XIX-a după Rusalii
Adaugat la Octombrie 23, 2011 de Victor
Categoria: Articole, Predici, Ilie Cleopa
Iar Eu zic vouă: iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvîntaţi pe cei ce vă blesteamă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc (Matei 5, 44)
Iubiţi credincioşi,
Mîntuitorul nostru Iisus Hristos a arătat că cea mai mare poruncă din lege este dragostea de Dumnezeu, iar a doua, asemenea acesteia, este iubirea aproapelui (Matei 22, 37-39). El a zis că în aceste două porunci se cuprind toată Legea şi toţi proorocii (Matei 22, 40). Dacă acesta este adevărul apoi nimeni nu poate spune că iubeşte pe Dumnezeu, de nu va iubi mai întîi pe aproapele său. Acest lucru îl spune şi Sfîntul Ioan Evanghelistul, zicînd: Dacă zice cineva că iubeşte pe Dumnezeu, iar pe fratele său îl urăşte, mincinos este! Pentru că cel ce nu iubeşte pe fratele său, pe care l-a văzut, pe Dumnezeu pe Care nu L-a văzut, cum poate să-L iubească? (I Ioan 4, 20).
Continuare…
In asteptarea venirii Domnului ““ Parintele Zaharia de la Essex
Adaugat la Octombrie 19, 2011 de Victor
Categoria: Articole, Cuvinte duhovnicesti, Zaharia de la Essex
“Potrivit modelului Liturghiei, unde are loc schimbul vieţii noastre cu viaţa lui Dumnezeu, fiecare faptă, fiecare lucrare a noastră trebuie să păstreze aceeaşi încordare şi rîvnă “pînă cînd Domnul va veni”, după cuvîntul apostolului (1 Cor. 11:26). Avînd în minte aceste lucruri, se cuvine credincioşilor să iubească arătarea Domnului cugetînd la venirea lui Hristos, aşteptîndu-L neobosit, dorindu-L din toată inima şi pregătindu-se să-L întîmpine cu sîrguinţă. Fără aşteptare nu există nădejde. Fără nădejde nu există mîntuire, “că prin nădejde ne-am mîntuit”, spune Sfîntul Pavel (Rom. 8:24). Şi fără mîntuire nu există creştinism. Continuare…
Predică la Duminica a XVIII-a după Rusalii
Adaugat la Octombrie 16, 2011 de Victor
Categoria: Articole, Predici, Ilie Cleopa
Învăţătorule, toată noaptea ne-am ostenit şi nimic nu am prins,
dar după cuvîntul Tău, vom arunca mrejele (Luca 5,5)
Iubiţi credincioşi,
De la începutul zidirii lumii toţi oamenii care au ascultat de Dumnezeu au fost fericiţi şi în veacul de acum şi în cel viitor. Aşa vedem că strămoşii noştri, Adam şi Eva, cît au ascultat de Dumnezeu, Făcătorul lor şi au păzit cu sfinţenie porunca Lui, au fost fericiţi şi s-au îndestulat de toată frumuseţea şi desfătarea raiului. Iar cînd de bună voie s-au abătut de la ascultare şi au călcat porunca Ziditorului lor, au fost pedepsiţi şi izgoniţi din rai (Facere 3, 16-19). Dacă vom merge cu memoria prin istoria cea sfîntă a lumii adică prin cele scrise în Sfînta şi dumnezeiasca Scriptură vom vedea că toţi oamenii sfinţi şi aleşi ai lui Dumnezeu, care au ascultat şi au împlinit poruncile Lui, au fost fericiţi pe pămînt şi s-au învrednicit de binecuvîntarea lui Dumnezeu.
Schimb de carte ortodoxa
Adaugat la Octombrie 14, 2011 de Victor
Categoria: Anunturi
Asociaţia Tinerilor Ortodocşi Orthograffiti, Romînia, în colaborare cu Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Romîni (ASCOR) organizează duminica, 16 octombrie, o întîlnire de suflet în cadrul proiectului “Schimb de Carte Ortodoxă”. Invitatul special este ieromonahul Savatie Baştovoi, autorul binecunoscutelor cărţi: “Diavolul este politic corect”, “Între Freud şi Hristos”, “Ortodoxia pentru postmodernişti”, “Nebunul”, precum şi altele. Ediţia de la Chişinău se va desfăşura la sediul central al bibliotecii municipale “B.P.Haşdeu”, începînd cu ora 14:00.
Continuare…
Predică la Acoperămîntul Maicii Domnului
Adaugat la Octombrie 14, 2011 de Victor
Categoria: Articole, Predici, Ilie Cleopa
Părinţilor, fraţilor şi iubiţi credincioşi,
Sfînta şi dumnezeiasca Evanghelie a duminicii de astăzi este una din cele mai scurte Evanghelii de peste an. Are numai patru paragrafe, adică patru versete, dar această dumnezeiască Evanghelie, deşi e atît de scurtă, cu atît este mai înaltă şi aduce Bisericii lui Hristos cea mai înaltă şi mai desăvîrşită învăţătură pentru mîntuirea sufletelor omeneşti. În Evanghelia de astăzi se cuprinde toată mîntuirea omului, pe scurt, căci ea ne învaţă iubirea de vrăjmaşi. Nici un învăţător de lege de mai înainte n-a adus în lume o învăţătură aşa de desăvîrşită pentru mîntuirea oamenilor, precum cea cuprinsă în Evanghelia de astăzi, care este adusă de Însăşi Înţelepciunea şi Cuvîntul lui Dumnezeu, de Domnul Dumnezeul şi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos, pentru noi, păcătoşii, şi pentru a noastră mîntuire. Noi ne gîndim că e cu neputinţă a se duce la îndeplinire cu lucrul învăţătura Evangheliei de astăzi. Dar nu este aşa; nu este deloc aşa. Bunul Dumnezeu şi Prea Sfîntul Mîntuitor niciodată n-a spus vreo învăţătură în lume care să nu se poată împlini de oameni. Căci El, fiind Dumnezeu desăvîrşit, ştie adîncul neputinţei firii omeneşti.
Continuare…















