Roadele necazurilor
Adaugat la Iunie 25, 2009 de Victor
Categoria: Articole, Cuvinte duhovnicesti, Ioan Gura de Aur
Multă sudoare varsă ţăranul pentru a-şi cultiva ogorul ““ pregăteşte boii, ară, seamănă, înfruntă greutăţile iernii, sapă şanţuri adînci pentru ca apa prisositoare să se scurgă, face atîtea şi atîtea lucrări necesare şi obositoare. Toate însă sunt făcute cu bunăvoinţă de ţăran, cu o singură nădejde: că atunci cînd va veni vara va secera grîul auriu, îşi va umple hambarele cu roade bogate, se va bucura de recolta îmbelşugată.
Continuare…
Predica la Duminica a II-a după Rusalii
Adaugat la Iunie 21, 2009 de Victor
Categoria: Articole, Predici, Nicolae Velimirovici
Iar Iisus, umblînd pe lîngă marea Galileii, a văzut doi fraţi, pe Simon ce se numeşte Petru şi pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari. Şi le-a zis: Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni. Iar ei, îndată lăsînd mrejele, au mers după El. De acolo, mergînd mai departe, a văzut alţi doi fraţi, pe Iacov al lui Zevedeu şi pe Ioan fratele lui, în corabie cu Zevedeu, tatăl lor, dregîndu-şi mrejele şi i-a chemat. Iar ei îndată, lăsînd corabia şi pe tatăl lor, au mers după El Şi a străbătut Iisus toată Galileea, învăţînd în sinagogile lor şi propovăduind Evanghelia împărăţiei şi tămăduind toată boala şi toată neputinţa în popor.
De ce se grăbesc atît de mult oamenii în zilele noastre ? Ca să-şi vadă cît mai repede strădaniile încununate de succes! Iar succesul vine, şi se duce, şi lasă în urmă o umbră de tristeţe.
Continuare…
Seminar pentru instruirea tinerilor jurnalişti la Mănăstirea Frumoasa
Adaugat la Iunie 17, 2009 de Victor
Categoria: Stiri
Între 9 şi 15 iunie anul curent, în incinta Mănăstirii “Sfînta Treime”, s. Frumoasa, r. Călăraşi, s-au desfăşurat lucrările Seminarului cu genericul “Instruirea tinerilor jurnalişti în abordarea tematicii religioase”, organizat de către Mitropolia Chişinăului şi a întregii Moldove în colaborare cu Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării din cadrul Universităţii de Stat din Moldova.
Cei 14 studenţi participanţi la Seminar, au avut posibilitatea de a afla noi aspecte ale specificului presei religioase din Republica Moldova, soluţii de depăşire a problemelor ce afectează domeniul, eficientizarea metodelor de promovare a publicaţiilor tematice, îmbunătăţirea calităţii acestora, etc.
Continuare…
Diavolul ştie că doar credinţa ne scapă de uneltirile lui
Adaugat la Iunie 12, 2009 de Victor
Categoria: Articole, Cuvinte duhovnicesti, Ioan de Kronstadt
Simţim lucrînd în inimă două forţe potrivnice, dintre care una se opune cu înverşunare celeilalte şi care, atunci cînd pătrunde în inimă, silnic sau prin vicleşug, aduce primejdie de moarte. Cealaltă, pe care înţelepciunea o face să se simtă batjocorită de orice întinăciune, se îndepărtează în linişte cînd inima este atinsă de cea mai mică necurăţie. Una ucide, cealaltă aduce desfătare vieţii şi bucurie inimii.
Continuare…
Naşterea de prunci şi planingul familial
Adaugat la Iunie 11, 2009 de Victor
Categoria: Articole, Tinerii, Familia, Avort, Andrei Andreicut

Căsătoria nu-i un mijloc lesnicios de a dobîndi plăceri şi nici o asigurare împotriva neputinţelor de la bătrîneţe. Ea este comuniune şi dăruire. Cei doi soţi călătoresc împreună înspre rai şi, primind binecuvîntarea cerului, devin rodnici născînd copii. A avea copii înseamnă a primi binecuvîntarea lui Dumnezeu în casa ta. Cînd vezi o mamă cu pruncul în braţe trebuie să te gîndeşti la cuvintele Domnului Hristos: “cine va primi un prunc ca acesta în numele Meu, pe Mine mă primeşte” (Matei 18, 5).
Odinioară, în condiţii materiale modeste, casa creştinului era plină de prunci. Peste ani, pruncii crescuţi în sărăcie şi-n credinţă, îşi vor aduce aminte cu mult drag de părinţii şi de casa părintească.
Sfîntul Ioan Rusul, marturisitorul si facatorul de minuni
Adaugat la Iunie 9, 2009 de Victor
Categoria: Articole, Viețile Sfinților, Minunile Ortodoxiei
Patria natală - Rusia
Sfîntul Ioan Rusul s-a născut într-un sat din Rusia, la sfîrşitul veacului al şaptesprezecelea, pe timpul împărăţiei lui Petru cel Mare. Anul cel mai probabil al naşterii sale este 1690, şi aceasta deoarece sfîntul a participat ca soldat la războiul pe care îndrăzneţul ţar l-a ridicat împotriva turcilor în 1711.
Prizonier de război
Luat prizonier de către tătari în luptele pentru dezrobirea Azofului, sfîntul Ioan a fost vîndut unui ofiţer superior turc care era eparh în Procopie, Asia Mică, aproape de Cezareea Palestinei. Întorcîndu-se în ţinutul său, aga l-a luat cu sine şi pe cuviosul. Turcia se umpluse de nenumărate mulţimi de robi ruşi care suspinau sub jugul greu al mahomedanilor şi, vai!, cei mai mulţi dintre ei, pentru a li se uşura puţin suferinţa, s-au lepădat de Hristos şi s-au făcut musulmani. Continuare…
Predica la Rusalii - Sf. Nicolae Velimirovici
Adaugat la Iunie 7, 2009 de Victor
Categoria: Articole, Predici, Nicolae Velimirovici
Evanghelia despre pogorarea Duhului Sfant
Ioan 7:47-53; 8:1-2 / Fapte 2:1-1
In ziua cea din urma - ziua cea mare a sarbatorii - Iisus a stat intre ei si a strigat, zicand: Daca inseteaza cineva, sa vina la Mine si sa bea. Cel ce crede in Mine, precum a zis Scriptura: rauri de apa vie vor curge din pantecele lui. Iar aceasta a zis-o despre Duhul pe Care aveau sa-L primeasca acei ce cred in El. Caci inca nu era (dat) Duhul, pentru ca Iisus inca nu fusese preaslavit.
Deci din multime, auzind cuvintele acestea, ziceau: Cu adevarat, Acesta este Proorocul. Iar altii ziceau: Acesta este Hristosul. Iar altii ziceau: Nu cumva din Galileea va sa vina Hristos? N-a zis, oare, Scriptura ca Hristos va sa vina din samanta lui David si din Betleem, cetatea lui David? Si s-a facut dezbinare in multime pentru El. Si unii dintre ei voiau sa-L prinda, dar nimeni n-a pus mainile pe El. Deci slugile au venit la arhierei si farisei, si le-au zis aceia: De ce nu L-ati adus? Slugile au raspuns: Niciodata n-a vorbit un om asa cum vorbeste Acest Om.
Continuare…
Cuvant la Sfantul Praznic al Cincizecimei
Adaugat la Iunie 7, 2009 de Victor
Categoria: Articole, Predici, Sărbători, Ioan Gura de Aur
Mari sunt, fraţilor, şi covîrşesc tot cuvîntul omenesc, darurile cele ce ni s-au dăruit astăzi de Iubitorul de oameni Dumnezeu. Pentru aceasta toţi să ne bucurăm şi săltînd să lăudăm pe Stăpînul nostru, că sărbătoare şi praznic ne este nouă ziua de astăzi. Şi precum se schimbă cele patru anotimpuri şi se întorc unul după altul, aşa şi la Biserică, urmează praznic după praznic. Că mai înainte am prăznuit Crucea, Patimile, Învierea şi Înălţarea la ceruri a Domnului nostru Iisus Hristos, iar astăzi am ajuns la însuşi sfîrşitul bunătăţilor, la sfîrşitul praznicelor, la rodul făgăduinţei Domnului.
Că dacă voi merge, zice, “alt Mîngîietor vă voi da vouă” (In. 14, 16) şi “nu vă voi lăsa pe voi sărmani” (Idem 14. 18). Ai văzut purtare de grijă ? Ai văzut iubire de oameni negrăită. Mai înainte de zilele acestea s-a suit la cer, a şezut pe scaunul cel împărătesc de-a dreapta Tatălui şi astăzi ne dăruieşte pe Sfîntul Duh şi printr-Însul ne trimite din ceruri bunătăţile cele nenumărate. Că, spune-mi, nu ni s-au dat nouă Duhul pentru mîntuirea noastră ? Prin El ne-am izbăvit de robie, am fost chemaţi la slobozenie, ne-am suit la cinstea de fii după har, iar sarcina cea grea a păcatelor o lepădăm. Prin Duhul vedem adunări de preoţi, avem cete de dascăli. Din Izvorul acesta curg darurile descoperirilor şi darurile vindecărilor. Şi toate celelalte care de obicei împodobesc Biserica lui Dumnezeu, de aici au izvorul.
Continuare…
“Iubeşte-l pe aproapele tău ca pe tine însuţi” - Interviul Mitropolitului Vladimir pentru politik.md
Adaugat la Iunie 5, 2009 de Victor
Categoria: Articole, Biserica si societate, Interviuri
- Înalt Prea Sfinţite Vladimir, cum apreciaţi viaţa bisericească din R. Moldova?
Anul 2009, pentru mine este un an aniversar deoarece de 20 de ani mă aflu la cîrma Bisericii Ortodoxe din Moldova. Am ajuns într-o perioadă favorabilă, binecuvîntată şi cu frumoase realizări pentru spiritualitatea noastră dreptmăritoare din acest spaţiu. S-au rupt lanţurile atee, au început să se redeschidă sute de biserici şi mănăstiri, dar mai sunt încă foarte multe de înfăptuit şi cu multe probleme ne confruntăm la zi.
Una dintre ele este renovarea lăcaşurilor sfinte, iar alta menţinerea unei vieţi sănătoase în spirit duhovnicesc. Am avut cîndva criză de slujitori, deoarece nu erau şcoli teologice şi nu avea cine să-i instruiască, astăzi ne bucurăm că avem cadrele, şcolile noastre.
Continuare…
Prietenia şi căsătoria
Adaugat la Iunie 4, 2009 de Victor
Categoria: Articole, Tinerii, Familia, Morala, Andrei Andreicut
Zi de zi întîlnim în cale tineri, băieţi şi fete, plini de viaţă. Se manifestă fiecare în funcţie de temperamentul şi manierele pe care a reuşit să şi le însuşească. Oricum s-ar manifesta îi privim cu drag şi cu nădejde.
Ne gîndim cum în urmă, cînd eram de vîrsta lor şi, la terminarea liceului, le lăsam prietenilor scrise pe îndătinata amintire cu promoţia din care făceam parte, cîteva versuri: “Născut dintr-un crîmpei de soare,/ Şi o fărîmă de pămînt,/ Firul curat, gingaş şi sfînt,/ Îmboboceşte şi dă-n floare”.
Timpul a trecut, modul nostru de a privi lucrurile ar putea părea anacronic, dar fiinţa omenească a rămas aceeaşi. Mai mult, Dumnezeu a rămas Acelaşi: “Iisus Hristos, ieri şi azi şi în veci, este acelaşi” (Evrei 13, 8). Continuare…















