Patriarhul Alexei nedumerit ca Europa nu-si recunoaste radacinile crestine in istorie
Octombrie 22, 2008 Categoria: Stiri, EUtopia
Alexei al II-lea, consideră ca fiind nerezonabilă planificarea Constituţiei Europene fără a lua în discuţie rolul creştinismului în istorie.
Patriarhul Alexei al II-lea al Intregii Rusii şi al Moscovei crede că am contrazice adevărul istoric dacă refuzăm să mai vorbim despre rolul creştinismului în istoria civilizatiei europene.
“Sunt convins că această decizie a excluderii oricărei menţionări a bazei creştine din Constituţia Europei Unite a fost nerezonabilă”, a spus Alexei al II-lea, în cadrul sesiunii consiliului Centrului stiintifico-religios “Enciclopedia Ortodoxă” din Catedrala Mîntuitorului Hristos din Moscova.
Conform lui Alexei al II-lea, o astfel de decizie adoptată de către membrii parlamentului European, cu mai mulţi ani în urmă “contrazice adevărul istoric”.
El a subliniat că împlinirea a 1700 ani de la edictul de la Milan - un decret semnat de Imparatul Constantin cel Mare pentru legalizarea creştinismului în Imperiul Roman - că va fi marcată în 2013, va deveni o sărbătoare egală pentru toate confesiunile - ortodocşi, catolici, protestanţi.
/lacasuriortodoxe.com/
Lasa un comentariu
Completeaza casutele de mai jos pentru a adauga un comentariu.


Europa,Europa!!!Aceasta “uniune” nu vrea decat dezbinare…oare nu se vede unde o sa ajungem cu Europa?vom ajunge de rasul lumii…uitati-va azi ce se intampla,crize financiare…homosexuali…incesturi…si multe multe altele…mergeti inspre asta…
…a fost nerezonabila si despartirea bisericii de stat …